Sari la conținut

Pod aerian Chișinău – Viena pentru ucraineni, peste 600 de refugiați urmează să fie transportați

18/03/2022 09:35

Pod aerian Chișinău – Viena pentru ucraineni, peste 600 de refugiați urmează să fie transportați cu avionul din Republica Moldova, relatează orf.at.

Medici, surori medicale dar și polițiști vor ajuta la control și la îmbarcare. O echipă medicală va fi la bord și va însoți fiecare zbor. Primele zboruri de evacuare din Moldova către Austria urmează să decoleze în următoarele zile.

Războiul din Ucraina: Austria se așteaptă la cea mai mare mișcare de refugiați din 1945

Pod aerian Chișinău – Viena

Mai mult de 600 de refugiați ucraineni urmează să fie transportați cu avionul din Republica Moldova în Austria în următoarele zile. Un adevărat „pod aerian”.

Purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Ruth Schöffl, a explicat la postul de radio „Ö1-Mittagsjournal” despre programele speciale de admitere planificate pentru persoanele strămutate, cu precădere cele vulnerabile.

În cazul bolilor infecțioase, trebuie acordată o atenție deosebită „prevalenței HIV și tuberculozei, precum și a hepatitei C și poliomielitei”.

Românce din Austria, invitate de Ambasada României la Viena, la un eveniment de solidaritate față de refugiații din Ucraina

Trebuie asigurat tratamentul celor afectați, centrele de primire, spitalele și personalul medical trebuie să fie conștienți de aceste situații medicale. „De asemenea, se iau toate măsurile de precauție necesare în ceea ce privește combaterea răspândirii Covid-19”.

Până acum, aproximativ 7.000 de persoane care au fugit din Ucraina din cauza atacului rusesc au primit protecție în Austria. S-au înregistrat aici săptămâna aceasta, dându-le drept de ședere și acces pe piața muncii.

Potrivit Ministerului de Interne, aproximativ 150.000 de refugiați au aterizat deja în Austria, dar cei mai mulți dintre ei călătoresc în alte țări, adesea la rude și prieteni.

un articol dr. Alex Todericiu, Viena