Sari la conținut

Planurile Ursulei von der Leyen pentru o „CIA europeană”, șoc la Bruxelles

12/11/2025 10:53

Von der Leyen vrea o „CIA europeană” – Propunerea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a crea o nouă structură de informații la nivelul Uniunii Europene a stârnit un val de reacții critice din partea statelor membre. Ideea, aflată încă într-un stadiu „embrionar”, ar presupune formarea unei unități speciale în cadrul Secretariatului General al Comisiei, menită să consolideze capacitățile de securitate și analiză de informații ale instituției europene.

Von der Leyen vrea o „CIA europeană” – O nouă structură, deasupra serviciilor naționale?

Potrivit informațiilor obținute de dpa, mai mulți reprezentanți ai statelor membre privesc cu reticență inițiativa, considerând că ar putea duce la o dublare a competențelor deja existente. În prezent, la Bruxelles funcționează SIAC (Single Intelligence Analysis Capacity) — un centru care reunește informațiile furnizate de serviciile secrete ale statelor membre, prin INTCEN și structura militară EUMS INT. Ambele se află sub coordonarea Serviciului European de Acțiune Externă, condus de Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, Kaja Kallas.

Criticii avertizează că planul lui von der Leyen ar putea crea tensiuni instituționale și probleme de competență între Comisie și Serviciului European de Acțiune Externă. „Avem deja un mecanism de analiză centralizat. Mai degrabă ar trebui consolidat decât dublat”, au transmis surse diplomatice citate de agenția germană.
Citiți și: Spune adio cărții tale de identitate: UE lansează o nouă formă de identificare

Bruxelles-ul invocă amenințările hibride și influențele externe

Von der Leyen vrea o „CIA europeană” – În interiorul Comisiei Europene, susținătorii proiectului afirmă că noua structură ar ajuta Uniunea să se adapteze mai bine la un context geopolitic și geoeconomic tot mai instabil. Se vorbește despre necesitatea combaterii tentativelor de influență economică ale unor state terțe, despre „amenințări hibride” precum manipularea fluxurilor de migrație sau campaniile de dezinformare. Noua unitate ar urma să colecteze informații de la serviciile naționale, să le analizeze și să ofere evaluări proprii instituțiilor UE.

„În intelligence este mereu un joc de reciprocitate – dacă oferi informații, primești la rândul tău”, au explicat funcționari europeni, sugerând că Comisia deține deja cunoștințe sensibile despre economie, energie și securitate cibernetică, care ar putea fi utile într-un astfel de schimb.

Temeri privind suprapunerea și controlul politic

O altă sursă de tensiune este controlul politic asupra unei posibile „CIA europene”. În timp ce Serviciul de Acțiune Externă are un mandat diplomatic și militar clar, Comisia este un organism executiv și politic. Astfel, ideea ca un organism politic să gestioneze informații sensibile ridică semne de întrebare în rândul statelor membre preocupate de confidențialitate și de protecția datelor.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că planul este „într-un stadiu foarte incipient” și că noua structură ar trebui să completeze, nu să înlocuiască serviciile existente. De asemenea, s-a precizat că ar fi vorba doar despre o mică echipă de experți, nu despre un serviciu secret în adevăratul sens al cuvântului. Chiar dacă este departe de a deveni realitate, proiectul arată ambiția Ursulei von der Leyen de a conferi Comisiei Europene o autonomie strategică mai mare în materie de securitate.