Sari la conținut

Peste 40.000 de persoane au demonstrat, sâmbătă, la Viena – VIDEO

05/12/2021 07:14 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:24

Peste 40.000 de oameni au demonstrat, sâmbătă, la Viena, pentru a contesta restricţiile impuse de autorităţi pentru a ţine sub control pandemia şi planurile de a face vaccinarea anti-Covid-19 obligatorie.

Confruntat cu o creştere a numărului de infectări, guvernul de la Viena a făcut luna trecută Austria prima ţară din Europa de Vest care a reimpus carantina şi a anunţat că va face obligatorie vaccinarea anti-Covid, din februarie.

Protestatarii au aruncat printre altele cu obiecte pirotehnice, iar polițiștii au folosit spray cu piper. Doi ofițeri au fost răniți în urma incidentelor, potrivit unui raport al poliției, citat de vienna.at.

La manifestația de sâmbătă, oamenii au purtat pancarte cu mesaje precum: ”Voi decide pentru mine”, ”Facem Austria Mare din nou” şi ”Noi alegeri”, un semnal legat de tulburările politice care au dus la trei cancelari în decurs de două luni

„Sunt aici pentru că sunt împotriva vaccinărilor forţate. Sunt pentru drepturile omului, iar încălcarea drepturilor omului ar trebui oprită”, a declarat un protestatar pentru Reuters.

Printre participanți au fost multe familii cu copii – în consecință au existat și numeroase bannere precum „Pentru dragoste, pentru copii și pentru toți oamenii”. În fața lor au fost aduse și inscripții precum „Nu suntem iobagi și nici supuși” sau „Gândim pentru noi înșine”.

Mii de persoane au ieşit pe străzi în Austria pentru a protesta contra vaccinării obligatorii – VIDEO

Peste 40.000 de manifestanți

Aproximativ 1.200 de poliţişti au fost desfășurați pentru a gestiona manifestanții veniţi din mai multe direcţii, care s-au unit într-un marş pe bulevardul central Ring.

Poliţia a estimat dimensiunea protestului la peste 40.000 de participanţi, în timp ce aproximativ 1.500 de persoane au organizat contra-proteste.

Poliţiştii au folosit spray-uri cu piper împotriva unor protestatari care au aruncat cu petarde spre poliţie şi au reţinut câţiva manifestanţi.

O comisie parlamentară a aprobat săptămâna aceasta dublarea perioadei de carantină la 20 de zile, despre care guvernul a spus că este cea mai lungă.

Austria, o ţară cu 8,9 milioane de locuitori, a raportat aproape 1,2 milioane de cazuri de coronavirus şi peste 12.000 de decese legate de Covid-19 de la începutul pandemiei, anul trecut. Numărul cazurilor noi a scăzut de la începutul carantinei, ai căror termeni fac excepţie pentru proteste.

Etichete: