Patru români, doi adulți și doi copii, și-au pierdut viața, luni, într-un accident rutier grav, în Ungaria. Șoferul unui TIR a scăpat autocamionul de sub control, pe autostrada M5, și a lovit un parapete, apoi s-a ciocnit de două mașini care circulau din sens opus. Toate vehiculele au luat foc, iar în total 7 oameni au murit.
Mediafax relatează că cel puțin un vehicul înmatriculat în România a fost implicat în acest accident. În mașină s-a aflat o familie din România, doi adulți și doi copii. Mașina în care se aflau românii era marca Skoda. Autoritățile ungare încearcă acum să identifice victimele accidentului.
Într-un comunicat de presă, Consulatul General al României la Szeged a confirmat că patru dintre victimele accidentului sunt din România.
„Consulatul General al României la Szeged urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la dată de 28 octombrie 2019, în regiunea Csongrad, accident soldat cu decesul a patru cetățeni români. Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate și circumstanțele producerii accidentului. Până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară”, se arată în comunicat.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA