Sari la conținut

Patru ani de la „protestul diasporei”. Premierul Ciucă: „Vinovaţii să răspundă în faţa legii”

10/08/2022 11:31

Români în diaspora – Au trecut patru ani de la mitingul diasporei. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august 2018, că cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere, conform legii.

„Sunt patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au căzut victime unor violenţe nejustificate. Vreau să dau garanţia şi să asigur că actuala coaliţie de guvernare garantează dreptul la liberă exprimare şi că niciodată nu vom permite ca astfel de proteste să degenereze în violenţe.

>>> Guvernul Ciucă AR VREA SĂ OBLIGE diaspora să se înregistreze la ambasade și consulate

Garantez, de asemenea, de la nivelul Guvernului că vom pune la dispoziţia justiţiei tot ceea ce este necesar astfel încât dosarul de investigare a celor întâmplate să poată fi dus la capăt.

Astfel, cei care sunt vinovaţi de evenimentele petrecute în urmă cu patru ani să răspundă în faţa legii”, a spus Ciucă în debutul şedinţei de guvern.

El a subliniat că Jandarmeria reprezintă o instituţie fundamentală în arhitectura statului şi are menirea principală să asigure tot ceea ce este necesar pentru siguranţa cetăţeanului.

„Cei care se fac vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor funcţionale trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale”, a adăugat Ciucă.

Dosarul „10 august”

Marele dosar 10 August privind violențele jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici este în cercetare penală la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului general, la 4 ani de la evenimente. Sunt urmăriți penal șefii de atunci ai Jandarmeriei și câțiva jandarmi bătăuși.

În schimb, huliganii au fost condamnați definitiv, însă doar 2 din 19 persoane au primit pedepse cu executare, potrivit unei analize a G4Media.ro.

>>> Cine mai are grijă de românii bolnavi? Zeci de mii de asistenţi medicali au EMIGRAT