Miniştrii Turismului din UE, inclusiv cel al României, au discutat luni despre modul în care pot ajuta acest sector afectat de pandemia de coronavirus şi au căzut de acord să introducă aşa-numitele „paşapoarte Covid-19” precum şi să analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru călătorii.
„Turismul a înregistrat un declin imens şi neaşteptat…din cauza pandemiei de coronavirus”, a declarat ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, care a prezidat videoconferinţa, în condiţiile în care Croaţia deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, scrie agerpres.ro.
„Avem nevoie de un plan comun, la nivel european, pentru a gestiona criza”, a spus Gari Cappelli la finalul reuniunii. Acest plan ar trebui să includă un document „bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre UE”, a adăugat oficialul croat.
„Am început de asemenea să discutăm despre coridoare de călătorie aeriene, feroviare şi terestre şi sper că vom putea ajunge la un acord şi asupra acestora. Acolo unde nu vom putea, vom merge spre acorduri bilaterale cu ţările interesate”, a mai spus Gari Cappelli. Potrivit acestuia, croaţii sunt „dependenţi de turiştii străini”. Aceştia reprezintă 90% din veniturile sectorului.
Croaţia, ţară al cărei litoral la Marea Adriatică se întinde pe o lungime de peste 1.500 de kilometri şi cuprinde mii de insule, este puternic dependentă de veniturile din turism, la fel ca şi Grecia, Italia, Spania şi Portugalia.
Însă întreaga UE este interesată de modul cum evoluează lucrurile în turism, sector care este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE, susţine ministrul croat al Turismului.
Și ministrul grec al Turismului, Haris Theoharis, a anunţat că sezonul estival în Grecia ar putea fi deschis la 1 iulie, iar pentru a limita riscurile la maxim s-a discutat ideea existenţei unui „paşaport de sănătate”.
Companiile aeriene au anunțat că își reiau zborurile de la sfârșitul lunii aprilie. Agențiile de turism și hotelierii își așteaptă nerăbdători clienții. Dar este momentul să plecăm în vacanță? Iată ce a răspuns Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Aș fi rezervat să îi spun cuiva să își facă acum planuri de vacanță. I-aș zice să aștepte și să vadă cum evoluează situația. De exemplu, sunt țări care deja au anunțat că primesc oamenii numai dacă au certificat că s-au testat și sunt negativi COVID, certificat recent. Însemnătatea certificatului este oricum foarte redusă, pentru că poți fi negativ astăzi și după câteva zile să devii pozitiv.
Acele „pașapoarte COVID-19” de care vorbea și OMS dau statusul persoanei la momentul testului și nu peste două, trei zile când ajunge în țara respectivă.
Mai degrabă cred că trebuie să fie măsuri de control a temperaturii, a simptomelor la plecare, nu numai la intrare într-o țară. Ca să previi o persoană să urce în avion și să infecteze alte persoane. Asta cred ca este mai degrabă util, decât să ai un pașaport care zice că nu ai COVID.
Dar aș fi încă rezervat să spun cuiva să-și facă facă planuri de vacanță și să plece în concediu, pentru că nu pot să spun acest lucru până nu vedem evoluția coronavirusului, nu numai în România, ci și în alte zone.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA