Sari la conținut

Partidul lui Orban ar câştiga din nou alegerile din Ungaria, în ciuda inflației și a situației economice

04/04/2023 08:21 - ACTUALIZAT 17/05/2023 21:49

Partidul lui Orban ar câştiga din nou alegerile din Ungaria, în ciuda inflației și a situației economice. La un an de la alegeri, susţinerea Fidesz-KDNP este neschimbată (51%), însă coaliţia de stânga de anul trecut ar putea obţine cu 10% mai puţine voturi, adică 26%.

La convertirea procentelor în mandate, Fidesz ar obţine o majoritate de trei sferturi, în timp ce coaliţia de stânga ar pierde aproape jumătate dintre mandatele câştigate anul trecut, potrivit celui mai recent sondaj de opinie al Institutului „Nézőpont” din Ungaria, ale cărei detalii au fost transmise luni agenţiei ungare de presă MTI.

Citiți și: Ungaria, „națiune neprietenoasă” împotriva Rusiei? Moscova pune Budapesta pe lista neagră

Partidul lui Orban ar câştiga din nou alegerile din Ungaria

Sondajul a fost realizat în perioada 27-29 martie, prin telefon, cu intervievarea a 1000 de persoane. Cu ocazia împlinirii unui an de la alegerile din 2022, Institutul “Nézőpont” a fost curios de rezultatele pe care le-ar obţine acum partidele care au participat la alegerile de anul trecut.

Potrivit institutului, majoritatea partidelor care au participat la alegeri sunt active şi astăzi în viaţa politică, însă în opoziţia de stânga au avut loc multe schimbări. În vederea unei clarităţi mai mari, partidele de stânga care s-au aliat anul trecut au fost numite, în acest sondaj, “partidele de opoziţie care la alegerile din 2022 au participat cu o listă comună”, a specificat “Nézőpont”.

Potrivit sondajului efectuat săptămâna trecută, dacă duminică ar avea loc alegeri, Fidesz-KDNP ar obţine 51% din voturi, rezultat care în urma marjei de eroare poate fi considerat identic cu rezultatul record de anul trecut, care a fost de 52%. “Se poate afirma că, în ciuda provocărilor economice cauzate de război şi chiar şi după lunile de iarnă caracterizate de criza energetică, guvernul maghiar de bucură în continuare de o susţinere puternică”, au explicat realizatorii sondajului.

Coaliția de stânga pierde tot mai mult

În schimb, reorganizarea semnificativă care poate fi observată în cazul opoziţiei arată că atmosfera schimbărilor din opoziţie este una care va dura, se mai precizează în comunicat.

Deşi coaliţia de stânga a suferit “o înfrângere istorică” anul trecut, după un an, fosta listă comună a pierdut încă 10% din popularitate. Potrivit “Nézőpont”, acest lucru înseamnă că de la eşecul serios încoace, aproape o treime dintre alegătorii fostei coaliţii de stânga au încetat să mai sprijine lista comună.

De cei care s-au distanţat de partidele de stânga profită celelalte partide de opoziţie: în competiţia dintre partidele şi alianţele de partide care au participat la alegerile de anul trecut, Mişcarea “Mi Hazánk” s-ar bucura acum de dublarea rezultatelor sale, iar prin obţinerea a 12% dintre voturi ar fi considerată o forţă parlamentară stabilă.

O repetare a alegerilor de anul trecut ar avea ca rezultat şi o reorganizare semnificativă a parlamentului maghiar: prin transformarea procentelor în număr de mandate, Fidesz-KDNP ar avea o majoritate şi mai mare, de 148 de mandate faţă de 135, ceea ce ar reprezenta un nou record: 74,4%, aproape trei sferturi dintre mandate, a mai anunţat “Nézőpont”.

surse: hirado.hu, ZiarulRomanesc.at