Părinții milenari își cresc copiii pentru a eșua: Tot mai mulți părinți din generația millennials adoptă o abordare relaxată când vine vorba de pasiunile copiilor lor. Nu le mai cer să continue dacă își pierd interesul, ci îi lasă să renunțe imediat la activitățile care nu le mai plac. La prima vedere, pare o dovadă de empatie și respect față de voința copilului. Dar specialiștii în dezvoltarea generațională trag un semnal de alarmă: această atitudine ar putea face mai mult rău decât bine. Rüdiger Maas, cercetător în domeniul generațiilor și autor al cărții „Generația incapabilă de viață”, avertizează că această tendință de a „nu forța copilul” să continue un hobby ar putea alimenta o spirală negativă. Când copiii renunță constant la activități imediat ce devin provocatoare sau plictisitoare, învață că nu trebuie să ducă nimic până la capăt – și nu dezvoltă perseverența necesară pentru a face față vieții reale.
părinții milenari își cresc copiii pentru a eșua: renunțarea precoce la activități
Maas explică faptul că hobby-urile abandonate rapid pot alimenta o nesiguranță profundă. Mai ales în sport, continuitatea este esențială pentru progres și satisfacție personală. Copiii care sar de la o activitate la alta nu experimentează sentimentul de reușită care vine doar după efort susținut. În cele din urmă, această „căutare a activității perfecte” poate duce la frustrare, lipsă de încredere și chiar nefericire.
Pe rețelele sociale, mulți părinți milenari își împărtășesc poveștile despre cum îi lasă pe cei mici să decidă ce și când să practice. Reacțiile sunt împărțite: unii susțin ideea de a nu constrânge copilul, în timp ce alții avertizează că deciziile luate impulsiv de copii nu reflectă întotdeauna dorințele lor reale, ci doar reacții emoționale de moment, relatează FR.
Citiți și ► Psiholog: „Copiilor li se acordă mai multă importanță decât partenerilor, când, în realitate, sunt doar în trecere”
Când părinții devin prea implicați în viața copilului
Pe lângă ușurința cu care copiii abandonează activități, o altă problemă este supravegherea excesivă a părinților. Mulți stau pe margine la antrenamente, filmează fiecare mișcare, oferă feedback imediat. În loc ca activitatea să fie o experiență personală, devine un spectacol pentru părinți.
Copiii ajung să ceară validare constantă: „Ai văzut cum am dat pasa?”, „Ai filmat golul?”. Astfel, nu se mai raportează la antrenor sau colegi, ci la reacția părinților. Se pierde astfel șansa de a construi relații independente și de a dezvolta încrederea în sine.
Citiți și ► Austria: Vrei să pleci în vacanță cu copiii în timpul anului școlar? Atât este amenda
Între libertate și responsabilitate: unde trasăm linia?
Cercetătorul atrage atenția că mulți părinți milenari uită propriile experiențe benefice din copilărie. „Nu era rău să faci ceva pe cont propriu, să te joci cu prietenii fără supraveghere, să înveți să reziști puțin”, afirmă Maas. Libertatea copilului este esențială, dar nu trebuie confundată cu evitarea oricărei forme de efort sau disconfort.
În final, cheia nu este impunerea strictă, ci găsirea unui echilibru. Dacă un copil vrea să renunțe la fotbal pentru karate, poate fi încurajat să le încerce pe ambele, dar să ducă măcar o activitate până la un punct de încheiere. Uneori, părinții trebuie să ofere sprijin, dar și o doză sănătoasă de determinare – chiar și dacă asta înseamnă să-l lase pe copil singur la antrenament din când în când.