Sari la conținut

Papa Francisc vine la Budapesta în luna aprilie, sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să participe la liturghie

02/03/2023 15:25 - ACTUALIZAT 17/05/2023 21:49

Papa Francisc vine la Budapesta, în Ungaria, în luna aprilie. Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să participe la slujba pe care Papa Francisc o va susţine pe data de 30 aprilie, în Piaţa Kossuth din Budapesta. Anunțul a venit din partea cardinalului Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom şi Budapesta, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.
Papa Francisc va vizita Ungaria între 28 şi 30 aprilie.

Citiți și: Ungaria a devenit cea mai coruptă țară din UE: cum a reușit premierul Orbán acest ”record”

Papa Francisc vine la Budapesta în luna aprilie

Péter Erdő a explicat că în Piaţa Kossuth vor putea fi asigurate 20 000 de locuri pe scaune, însă la slujba papală pot participa sute de mii de oameni care urmează să stea în picioare, în piaţă sau pe străzile din jur.

“Aşteptăm credincioşi şi pelerini din toată ţara, dar şi de peste graniţe”, a spus cardinalul, care şi-a exprimat speranţa că vestea bună a slujbei papale “va ajunge şi la păturile mai largi”.

Péter Erdő a relatat, de asemenea, că în cea de-a doua zi a vizitei papale, sâmbătă seara, Papa Francisc va întâlni aproximativ 15 000 de tineri în Arena Sportiva “Papp László”.

Din fiecare dieceză vor sosi delegaţii ale unor şcoli catolice şi ale altor comunităţi, conferinţa episcopală urmând să discute la începutul săptămânii viitoare despre numărul tinerilor care vor putea participa la eveniment, din partea fiecăreia dintre dieceze, a explicat Péter Erdő.

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să participe la liturghie

Cardinalul a spus că la întâlnirile desfăşurate în Bazilica Sfântul Ştefan şi Biserica Sfânta Elisabeta din piaţa Rózsák, numărul participanţilor va fi limitat din cauza capacităţii bisericilor, însă evenimentele vor putea fi urmărite pe un ecran amplasat în piaţă din faţa bisericilor. Iar atunci când Papa Francisc va părăsi biserica – chiar dacă nu vor fi posibile discuţii personale cu acesta – credincioşii vor avea ocazia să îl întâmpine personal, într-o formă sau alta.

Cardinalul le-a cerut tinerilor şi tuturor credincioşilor ca pregătindu-se de întâlnirea cu papa, la finalul fiecărei liturgii să solicite împreună harul lui Dumnezeu pentru ca vizita sfântului părinte “să fie, cu adevărat, o sursă de reînnoire spirituală”. Conferinţa episcopală va emite şi o rugăciune specială pentru asta, a adăugat Péter Erdő.

La întâlnirea care va avea loc în Arena Sportivă “Papp László” şi la liturghia care va fi susţinută duminică dimineaţă, în Piaţa Kossuth, “sunt invitaţi în mod special tinerii”, a subliniat cardinalul. Un element important al pregătirii acestora este “să acorde o atenţie şi o spiritualitate sporită” postului şi sărbătorii pascale din acest an, astfel încât să îl poată întâlni pe Papa Francisc întăriţi de această experienţă, a adăugat Péter Erdő.

surse: hirado.hu, ZiarulRomanesc.at