Sari la conținut

Austria: Păianjen-lup de patru cm, găsit într-un supermarket în ambalajul unei salate. Cât este de periculos

15/02/2023 17:49
Păianjen-lup găsit într-o salată

Păianjen-lup, găsit într-o salată – Un păianjen-lup a fost descoperit marți, 14 februarie, într-un supermarket din Linz, Austria. Animalul de aproximativ patru centimetri se ascundea în ambalajul unei salate iceberg. Conducerea magazinului, alarmată, a chemat de urgență pompierii profesioniști Linz.

Pompierii au preluat păianjenul și l-au dus la Grădina Zoologică din Linz, unde a fost cazat temporar într-o așa-numită „cutie de greieri”. Vineri, un angajat al asociației vieneze de protecție a animalelor „Acht Beinchen” va lua păianjenul pentru a-i găsi o nouă casă în Viena. Un păianjen periculos se răspândește în Austria din ce în ce mai mult: mare ca o tarantulă, păros și foarte veninos

„Probabil este un păianjen spaniol”, a spus președinta asociației citate, Barbara Ferber, într-un interviu pentru publicația Heute. În Austria există păianjeni-lup, dar nu de genul celui găsit în salata iceberg. Dar cum a intrat animalul în salată? „Probabil că era o gaură în celofan, așa că trebuie să se fi târât înăuntru”, a spus experta în păianjeni.

Este periculos păianjenul-lup?

Deși nu e agresiv, păianjenul-lup mușcă atunci când se simte amenințat. Mușcătura, cu toate că este veninoasă, nu este letală. Simptomele mușcăturii includ umflare, durere ușoară și mâncărime. În anumite cazuri pot apărea febra și umflarea glandelor limfatice. În acest caz, primul ajutor trebuie solicitat cât mai curând, în special dacă este vorba de copii sau bătrâni. Căpușele uriașe tropicale aduc agenți patogeni periculoși în Austria