Sari la conținut

”Orlando”, premieră mondială la Opera de Stat din Viena, primul show de operă din lume compus şi regizat integral de o femeie

05/12/2019 18:18 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:06

”Orlando”, de Olga Neuwirth, un spectacol care încalcă tradiţiile şi normele de gen, va avea premiera mondială duminică la Opera de Stat din Viena şi este primul show de operă din lume compus şi regizat integral de o femeie ce va fi prezentat pe scena acestei instituţii cu o vechime de 150 de ani, informează DPA.

„Nu este niciodată prea târziu”, a declarat compozitoarea austriacă în vârstă de 51 de ani, înainte de premiera mondială a acestui spectacol.

„Venerabila instituţie a Operei de Stat din Viena are două feţe: una este istoria şi prezentarea unei muzici minunate, iar cealaltă este o istorie a rigidităţii”, a adăugat Olga Neuwirth.

Bazat pe romanul clasic „Orlando” al scriitoarei Virginia Woolf, libretul acestei opere, scris de franco-americanca Catherine Filloux, respune povestea unui tânăr bărbat aristocrat care trăieşte pentru totdeauna şi devine în cele din urmă, după o viaţă de multe secole, femeie.

Acţiunea din acest spectacol de operă nu se încheie în anii 1920, aşa cum se întâmplă în romanul original, ci continuă până în zilele noastre.

Ultima săptămână de repetiţii cu orchestră completă a fost marcată de câteva sunete mai puţin convenţionale care au răsunat în aula prestigioasei instituţii vieneze.

Coloana sonoră a spectacolului impune ca unele dintre viori să fie acordate cu un semiton mai jos, iar orchestra este acompaniată de chitare electrice, coruri şi orga principală a Operei de Stat din Viena.

Unii dintre muzicieni, care sunt în principal membri ai Filarmonicii din Viena, au fost nemulţumiţi din cauza acestei muzici, care le induce „o stare de spirit agresivă”, potrivit cotidianului vienez Die Presse. Totuşi, ceilalţi membri ai orchestrei s-au declarat entuziasmaţi de acest proiect muzical. 

Etichete: