Sari la conținut

Ordonanță ce ar putea fi adoptată curând: TICHETE DE MASĂ și posibilitatea înscrierii la o LOTERIE cu premii pentru cei care se vaccinează

24/08/2021 07:51

Ca să încurajeze vaccinarea în rândul românilor, Guvernul propune acordarea unor tichete de masă și posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii pentru cei care se vaccinează, iar măsurile sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță care ar putea fi adoptat curând, anunță avocatnet.ro.

Același document mai prevede și recunoașterea la nivel intern a certificatelor digitale ale Uniunii Europene pentru a atesta vaccinarea, testarea sau vindecarea.

Legea nr. 55/2020 va fi completată cu noi măsuri care vizează atât accelerarea procesului de vaccinare, astfel încât să fie atins un prag care să limiteze semnificativ circulația virusului, cât și să limiteze semnificativ numărul de cazuri grave, spitalizări și decese COVID-19.

Conform proiectului de ordonanță pentru modificarea Legii 55/2020, persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare vor beneficia de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Normele privind acordarea acestora vor trebui adoptate ulterior. 

Organizarea Loteriei de vaccinare este o altă măsură pentru încurajarea vaccinării pe care Guvernul vrea să o introducă în cadrul Legii 55/2020, prin care s-ar acorda premii celor vaccinați cu schemă completă, iar prima extragere va avea loc în luna octombrie a acestui an, dacă ordonanța va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial până atunci. La acest moment, ordonanța nu prevede foarte multe detalii cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie în condițiile stabilite printr-un ordin ulterior.

În continuare, același proiect de OG prevede că pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 27 din Legea 55/2020, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, precum și a posturilor de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcțiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură.

Același proiect face referire și la recunoașterea certificatelor digitale  ale Uniunii Europene privind COVID-19, acestea urmând a fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecarea titularilor.

Impactul bugetar estimat este de 35 de milioane de lei pentru tichetele de masă acordate, Guvernul luând în calcul un număr de 350.000 de persoane vaccinate, iar pentru loteria vaccinării 15 milioane de lei, acesta fiind fondul total de premiere aferent anului 2021.

Sumele vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătății pentru tichetele de masă și din bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru loteria vaccinării, ca urmare a rectificării bugetare.