Sari la conținut

Viktor Orbán, semnal de alarmă, presiune la granița Ungariei: “Noi protejăm securitatea întregii Europe”

23/09/2021 11:03

Cei care părăsesc Afganistanul încearcă să intre în Ungaria prin forţarea graniţei din sud, presiunea asupra graniţei va creşte”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, la Röszke, după ce a vizitat frontiera maghiaro-sârbă împreună cu omologul său ceh Andrej Babis, scrie presa maghiară.

După inspecţia efectuată la frontieră, prim-ministrul a declarat, în faţa reporterilor prezenţi, că gardul este bun şi puternic, că este posibil să fie nevoie de mai mulţi oameni, dar că în acest caz vor fi trimişi aici mai mulţi. Veriga slabă este Bruxelles-ul, care spune că cei care vor să plece din Afganistan trebuie primiţi aici, a adăugat, subliniind că “asta este o trădare”.

Şeful guvernului de la Budapesta a spus că aici, mii de persoane depun eforturi pentru ca în interiorul Europei lumea să poată trăi în siguranţă; cu toate acestea, Bruxelles-ul trădează Ungaria şi europenii.

Aici, “noi protejăm securitatea întregii Europe” şi sperăm că planul de a aduce aici oameni din Afganistan va fi oprit, a spus. Politicianul a adăugat că ajutorul trebuie dus acolo unde există probleme şi că este greşit ca problemele să fie aduse în Ungaria, în Cehia sau în Uniunea Europeană.

A explicat, totodată, că o porţiune de 175 de kilometri a graniţei este protejată cu un gard, iar jumătate din graniţa maghiaro-croată este, de asemenea, protejată şi cu astfel de obstacole fizice.

Cine doreşte chiar poate să protejeze graniţa; în UE nu lipseşte capacitatea, ci voinţa”, a subliniat politicianul ungar.

Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că gardul este protejat de 4500 de oameni, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari cheltuieli bugetare din domeniul ordinii publice. “Iar în acest sens, de la UE nu primim niciun ajutor special”, ci doar ajutorul pe care îl primeşte orice alt stat membru, a adăugat premierul.

”Aceasta este şi graniţa externă Schengen, iar atunci când au existat cele mai mari probleme, ajutorul politic şi fizic primit din partea Cehiei şi a ţărilor membre ale Grupului de la Visegrád a însemnat foarte mult”, a mai spus.

”Salutăm oferta prim-ministrului ceh, potrivit căreia dacă este nevoie, sunt pregătiţi să ne ofere ajutor, chiar şi acum”, a mai specificat Orbán.