Sari la conținut

OMV, sluj la ruși?

04/06/2022 08:00 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:12

Opinii și comentarii din Austria: OMV, sluj la ruși?

Supărare mare la OMV: 71% din acționari au votat împotriva descărcării de gestiune a fostului CEO, Rainer Seele. Din afacerile riscante ale lui Seele, pot interveni riscuri majore pentru OMV.

OMV nu are nicio clauză de exit (renunțare) din contractele de furnizare de gaz, încheiate cu Gazprom-ul rusesc. În cazul în care UE decide asupra unui embargo asupra gazelor, OMV ar putea fi nevoită să reducă valoarea actuală a contractelor.

Ar putea fi vorba despre cel puțin 50 de miliarde de euro, în cel mai rău caz ar fi chiar mult mai multe miliarde. Acest lucru ar pune în pericol capitalul propriu al celei mai mari companii industriale cotate la bursă din Austria.

Cu excepția cazului în care embargoul este recunoscut drept „Forță Majoră”, scrie cotidianul vienez „Kurier“ în ediția din 03.06.2022.

Austria, la ședința extraordinară a Consiliului de Supraveghere al OMV, evenimentele s-au precipitat

OMV, sluj la ruși?

Datorită investigației în curs de desfășurare a contractelor de sponsorizare ale OMV în favoarea echipei de fotbal preferate a lui Putin, „Zenit Sankt Petersburg“ cât și a contractelor de furnizare de gaze, încheiate cu Gazprom-ul rusesc, consiliul de supraveghere și și consiliul de administrație (directoratul) al OMV-ului i-au arătat cartonașul roșu fostului lor șef și președinte al consiliului de supraveghere al Petrom-ului românesc, relatează „Kurier“ sub semnătura jurnalistei de investigații Andrea Hodoschek.

Succesorul lui Seele, în calitate de CEO, Alfred Stern, a spus la Adunarea Generală că riscurile companiei sale în relația cu Rusia au fost subestimate și că investițiile au fost o greșeală!

OMV-ul, acționarul majoritar al Petrom-ului, a semnat un „misterios“ contract de sponsorizare cu clubul de fotbal Zenit: 25 de milioane de euro i-au fost promise din 2018 până în 2023. Odată cu începutul războiului din Ucraina, OMV a oprit plățile.

La Adunarea Generală din 03.06.2022 a OMV, firmă care are și o participare a statului austriac, președintele consiliului de supraveghere, Mark Garrett, a declarat că investigațiile privind respectarea regulilor de guvernanța corporatistă de către fostul CEO Rainer Seele sunt în plină desfășurare.

Auditul firmei externe de avocatură se referă la diferite domenii de activitate. Face subiectul investigațiilor și un aranjament special, extrem de profitabil, încheiat de OMV cu fostul șef al auditului intern și cu un alt fost manager.

„Investigațiile nu sunt încă finalizate“

„Investigațiile nu sunt încă finalizate“, relatrează „Kurier“ și continuă: „pe baza rezultatelor disponibile, consiliul de supraveghere și consiliul de administrație propun ca Seele să nu fie exonerat de gestiune.

Potrivit lui Garrett, această decizie s-a luat pe baza nivelului actual de informații și nu anticipează rezultatele investigațiilor viitoare. Este posibil ca o Adunarea Generală viitoare să trateze din nou acest subiect. Uniunea de interese a investitorilor OMV-ului, IVA, solicitase deja înainte de Adunarea Generală nedescărcarea de gestiune a lui Seele, fiind vorba despre un „risc de miliarde, (fără) aproape niciun profit“, scrie Hodoschek.

În 2018, OMV a încheiat două contracte de furnizare de gaze sub sceptrul acestui Rainer Seele. Primul contract durează până în 2040 și acoperă 80% din cererea internă a Austriei. Al doilea contract este pentru clienții din Germania și durează până în 2032.

Venitul este de ordinul a cam palid, scrie „Kurier”, de doar… 20 de milioane de euro, ceea ce este puțin pentru OMV. Celebra clauză „take or play“, clauza contractuală de preluare sau (în caz contrar) plată a gazelor acoperă 96% din cantitatea maximă de livrare din contractul cu Austria și 80% din contractul german.

De la privatizarea Petrom-ului din 2004, OMV-ul a schimbat trei șefi

De la privatizarea Petrom-ului din 2004, OMV-ul a schimbat trei șefi: Wolfgang Ruttenstorfer (2001-2011), Gerhard Roiss (2011-2015) dar și pe acest domn Seele, plecat la mijlocul anului trecut, peste care iată totuși nu s-a așternut încă tăcerea.

Vă imaginați cum ar fi fost dacă Seele ar fi mai condus și astăzi OMV-ul? După ce însuși Putin i-a conferit în 2018 Ordinul de Stat rus al… Prieteniei.

un articol de dr. Alex Todericiu, Viena