in

OMS: Vin săptămâni critice pentru Europa!

Apel ferm de la Organizația Mondială a Sănătății: Respectați restricțiile, fără relaxare, mai ales că vine Paștele ortodox. Directorul regional pentru Europa a fost cât se poate de clar: Nu vă faceți iluzii! Deși cifrele infectărilor cu coronavirus scad în vestul continenului, țările din est vor simți abia acum impactul total al epidemiei. Următoarele săptămâni sunt critice pentru Europa.

„Amenințarea acestei pandemii produce încă o presiune uriașă asupra Europei. Numărul de infectări din toată regiunea continuă să crească. În ultimele zece zile, numărul cazurilor raportate aproape că s-a dublat, ajungând la aproape un milion. Asta înseamnă că jumătate din bilanțul mondial al COVID-19 este în Europa”, a declarat Hans Henri P. Kluge, director OMS Europa.

Deși statele care au înregistrat până acum cifre foarte mari de infectări și decese par să fie pe o pantă descendentă, oficialul atrage atenția că alte state situația este în primă evoluție, iar situația trebuie tratată cu mare precauție pentru că săptămânile viitoare sunt critice.

“Din primele zece țări din regiune cu cele mai multe cazuri de infectare, au fost înregistrate evoluții optimiste în ceea ce privește scăderea infectărilor în Spania, Italia, Germania, Franța și Elveția în ultimele săptămâni. Însă, aceste mici semnale pozitive din anumite țări sunt contrabalansate de creșterea constantă sau bruscă a cazurilor în țări ca Marea Britanie, Turcia, Ucraina, Belarus și Rusia. Următoarele săptămâni vor fi critice pentru Europa.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au respectat aceste restricții naționale și locale săptămâna trecută și să fac apel către toată lumea să continuăm să le respectăm, pe măsură ce ne apropiem de Paștele ortodox în zilele următoare. Nu vă faceți iluzii, în ciuda vremii primăvăratice, încă suntem în mijlocul furtunii. Mai multe țări sunt pe cale să simtă din plin impactul (epidemiei – n.r.)”, a precizat Kluge, citat de Reuters.

Informații importante: Ce trebuie să aibă în vedere un lucrător sezonier din Austria

Un român venit în Austria ca sezonier, cu o cursă charter, descoperit pozitiv, alte persoane din avion puse în carantină obligatorie