Sari la conținut

Omega-3 și vitamina D pot reduce riscul de infectare. Consumul de suplimente ajută în special FEMEILE

20/04/2021 10:41

Revista British Medical Journal Nutrition Prevention & Health (BMJ) a informat că administrarea de multivitamine, probiotice, Omega-3 sau suplimente precum vitamina D poate contribui la diminuarea riscului infectării cu SARS-CoV-2, virusul care produce COVID-19, mai ales în rândul femeilor, informează EFE, citată de Agerpres.

Studiul publicat de revista medicală britanică a relevat, în schimb, că suplimente precum vitamina C, zincul sau usturoiul nu au contribuit la o scădere a riscului de COVID-19. Suplimentele dietetice pot contribui la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, însă nu se ştia dacă suplimentele specifice pot fi asociate unui risc mai scăzut de contagiere cu noul coronavirus.

Pentru a stabili o legătură, cercetătorii de la Imperial College din Londra au recurs la utilizatorii aplicaţiei COVID-19 Symptom Study pentru a afla dacă cei care luau suplimente au fost mai puţin expuşi contractării acestei boli infecţioase. Aplicaţia a fost lansată în Marea Britanie, SUA şi Suedia în martie 2020 pentru a obţine date privind evoluţia pandemiei de COVID-19.

Cercetătorii au analizat pentru acest studiu informaţiile furnizate de 372.720 de utilizatori ai aplicaţiei din Marea Britanie referitoare la utilizarea regulată a suplimentelor dietetice în lunile mai, iunie şi iulie 2020 (primul val al pandemiei) şi la rezultatele pozitive la testele PCR pentru coronavirus. 175.652 de utilizatori din Marea Britanie au luat în mod regulat suplimente dietetice, între lunile mai şi iulie, în timp ce 197.068 nu au luat.

Aproximativ două treimi (67%) dintre aceştia erau femei. În total, 23.521 de persoane au avut rezultate pozitive la SARS-CoV-2, în timp ce testele pentru 349.199 au fost negative.

Astfel, consumul de probiotice, Omega-3, multivitamine sau de vitamina D a fost asociat unui risc mai scăzut de infecţie cu SARS-CoV-2. Analizând date precum vârsta, sexul şi greutatea, cercetătorii au constatat că protecţia oferită de probiotice, Omega-3, multivitamine şi vitamina D a fost observată mai ales la femei, indiferent de vârstă sau de greutate, însă nu la fel de clar şi în cazul bărbaţilor.