Nudiștii protestează împotriva telecabinei din Viena – Ideea nu este nouă, a făcut mereu furori în trecut: o telecabină urbană în Viena! Proiectul care a fost planificat încă din 2013, iar acum începe să prindă formă. Procesul autorizației de construire este programat să înceapă în vara anului 2023, dar există și critici. Iată despre ce este vorba.
>>> Din luna mai, verificările tehnice la mașini au noi reguli: se înregistrează automat kilometrajul
Nudiștii protestează împotriva telecabinei din Viena: de ce sunt împotrivă
Planurile pentru proiectul de telecabină de 70 de milioane de euro de la Heiligenstadt prin Insula Dunării până la Strebersdorf și mai departe la Kahlenberg sunt practic pe masă. Așa cum era de așteptat, au apărut și primele obiecții. Inițiativa cetățenească „Salvați Pădurea Vienei” nu vrea telecabina. Și mai nou există un alt adversar. Este vorba despre oamenii goi din Insula Dunării, prietenii desfătării în natură fără textile, care se tem pentru paradisul lor nudist. Pentru că pe o lungime de 200 de metri, cabinele din sticlă cu pasagerii ar pluti deasupra oamenilor goi. Nudiștii se tem pe bună dreptate că le va fi invadată intimitatea și vor deveni un motiv foto popular pentru turiștii din Viena. „Nu vreau să ajung pe internet”, spune Barbara Hausjell: „Acolo intimitatea oamenilor este grav perturbată”. Citește și >>> Nuditatea în public: de ce le place austriecilor să se dezbrace?
Managementul proiectului a preluat acum problema și încearcă să elaboreze o soluție tehnică. Pentru a-i proteja pe cei goi de privirile și obiectivele călătorilor din telecabine, cabinele ar putea fi echipate cu un comutator automat din sticlă mată. La traversarea zonei nudiste, partea inferioară a gondolelor ar deveni automat opacă.
Proiectul telecabinei în cifre
- Lungimea traseului: 5,6 kilometri
- Timp de călătorie: aproximativ 20 de minute
- 115 cabine moderne pentru 10 persoane fiecare cu sistem de informații, supraveghere video si interfon la stație
- 4 statii
- Capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră
- O gondolă intră în stație la fiecare 20 de secunde
- Costul proiectului gondolei: 70 milioane euro (este finanțat privat)
- Timp de construcție planificat: 10 luni
Sursa: Vienna.at, ZiarulRomanesc.at