Jumătate de Românie se află sub cod portocaliu de ploi și inundații, iar vremea extremă a lovit cu furie. Șuvoaiele au distrus case, drumuri și poduri, iar oamenii au fost evacuați de pompieri. Bilanțul nu arată bine deloc, iar pericolul nu a trecut.: două decese, o persoană dispărută, 77 de localități afectate.
În Galați, Brăila și Tulcea, câteva așezări au fost sub cod roșu de ploi torențiale și vijelii.
Apele au înconjurat ameninţătoare comuna Bilieși din Vrancea. Zeci de oameni au fost nevoiți să fugă din calea puhoaielor doar cu hainele de pe ei.
„Nu mai am nimic”, a spus disperat un localnic.
În unele gospodării, se mai vedeau doar acoperişurile. A fost nevoie de ajutorul pompierilor, care i-au scos pe oameni cu barca pneumatică.
Potrivit ultimului bilanț al ISU Vrancea, 70 de gospodării din Biliești au fost inundate și 35 de locuințe. 17 persoane au fost evacuate de către pompieri și polițiști, iar alte 20 s-au autoevacuat la vecini sau la rude. Cei care au mai putut să-şi salveze animalele, le-au urcat în căruţe şi le-au dus în zone ferite de apă.
A fost cod roşu de inundaţii şi în Tulcea, la I.C.Brătianu. Potopul a început de duminică dimineaţă de la ora 5. A plouat torenţial, iar drumul a devenit impracticabil. Apa a ajuns peste genunchi și nicio maşină nu a mai putut circula.
Localnicii au cerut disperaţi sprijinul autorităţilor. O femeie şi-a scos copilul în braţe, prin apă. Cu toţii au nevoie urgentă de apă potabilă şi alimente.
Iar în comuna Hamcearca, tot în judeţul Tulcea, vechiul pod a fost luat de ape, iar oamenii au rămas izolaţi.
O tornadă formată pe lacul Murighiol, lângă Mahmudia, tot în judeţul Tulcea, i-a îngrozit pe localnici. Mai ales că pe lac se aflau mai multe bărci cu pescari.
Şi în judeţul Galaţi a fost prăpăd! În unele zone din judeţ este apă cât vezi cu ochii. Au circulat cu dificultate și garniturile de tren, iar salvatorii sunt în alertă. Ei au reușit să scoată o femeie de 67 de ani care a fost prinsă sub dărâmături după ce o bucătărie de vară s-a prăbușit.
„Apa a intrat în casă, dar până astăzi am luptat cu ea, cu șanțuri, cutare, dar nu se mai poate. A dat peste mine, m-am chinuit degeaba”, a povestit un localnic.
Pilot mort după ce mașina i-a fost luată de viitură
Un pilot înscris în o competiție off-road de la Slănic Moldova a decedat sâmbătă, după ce autoturismul pe care-l conducea a fost luat de ape în timp ce traversa râul Oituz. Federația Română de Automobilism Sportiv a transmis că cel care și-a pierdut viața este pilotul echipajului, Adrian Cernea, fost campion național. Alex Tache, copilot, a fost salvat în ultima clipă.
Şi luni, jumătate din ţară este sub avertizare de ploi şi vijelii.