Sari la conținut

Acesta este noul sistem de răcire inovativ care funcționează fără electricitate

Etichete:
09/06/2025 18:41

O nouă tehnologie de răcire pasivă, dezvoltată de oamenii de știință chinezi, ar putea transforma modul în care clădirile sunt răcite fără a se baza pe surse de energie electrică. Acest sistem, încă în faza teoretică, se bazează pe un mecanism autosustenabil. Acesta, combină o diodă termoradiativă (TRD) cu un motor termic pentru a obține o putere de răcire fără precedent. Modelul, publicat în Journal of Photonics for Energy, propune o soluție care valorifică căldura ambientală și o transformă în radiații infraroșii prin procese termoelectrice și optice. Cheia constă în generarea pasivă a unui potențial chimic fotonic pozitiv. Lucru, despre care până acum se credea că necesită un aport extern de energie, încălcând astfel principiul pasivității. Aflăm toate detaliile despre noul sistem de răcire fără curent, mai jos. 

Noul sistem de răcire fără curent

Este o tehnologie pasivă care folosește căldura ambientală pentru a reduce temperaturile interioare. Cea mai atractivă caracteristică a sa este că nu necesită o conexiune la alimentare. Configurația, conform simulărilor, atinge o putere de răcire de 485 W/m² cu un emițător la 20°C, depășind limita de 459 W/m² stabilită de legea lui Planck. Chiar și atunci când se înlocuiește motorul Carnot ideal cu un generator termoelectric convențional, sistemul menține o eficiență remarcabilă în condiții optime.

Una dintre cele mai notabile caracteristici ale proiectului este natura sa pasivă: nu necesită o alimentare constantă cu energie electrică. Ceea ce îl face o opțiune deosebit de atractivă, în comparație cu aparatele de aer condiționat tradiționale. Acestea din urmă reprezintă aproape 10% din consumul global de energie electrică, iar utilizarea lor contribuie la creșterea emisiilor poluante.
Citeşte şi: O nouă invenție care îmbunătățește performanța caloriferelor: Iată trucul experților 

Eficiența sistemului depinde de factori cheie, cum ar fi designul dispozitivului și materialele utilizate. Fosforul negru, de exemplu, este considerat un material ideal datorită eficienței sale cuantice ridicate și recombinării neradiative scăzute. În plus, experții subliniază faptul că TRD-ul ar trebui plasat pe partea caldă a motorului termic pentru a-i îmbunătăți performanța cu 3% până la 5%.

Poate fi folosit în diverse medii

Un alt factor determinant este raportul dintre suprafețele componentelor: TRD trebuie să aibă o suprafață considerabil mai mică decât emițătorul radiant, raportul optim fiind de 1:15. Aceste variabile maximizează fluxul de căldură și îmbunătățesc emisia de radiații infraroșii. 
Citeşte şi: UE a stabilit dimensiunile pentru bagajul de mână gratuit la bordul zborurilor

Dacă acest model poate fi implementat în prototipuri funcționale, aplicațiile sale s-ar putea extinde dincolo de construcții. Ar putea fi folosit, de exemplu, pentru răcirea dispozitivelor electronice sau pentru dezvoltarea de îmbrăcăminte inteligentă, capabilă să autoregleze temperatura corpului, fără a fi nevoie de baterii sau circuite active, conform elconfidencial. (Foto: Canva Pro)