Sari la conținut

Noul director general al grupului energetic austriac OMV refuză să răspundă la întrebarea privind vânzarea Petrom

Etichete:
03/09/2021 07:02 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:30

Alfred Stern, noul director general al grupului energetic austriac OMV, a refuzat de trei ori să răspundă la întrebarea privind vânzarea Petrom.

OMV are un nou președinte de la 1 septembrie, expert în industria chimică, actual membru în Comitetul Executiv al companiei

În cadrul unei conferințe, mai mulți jurnaliști l-au întrebat Stern în legătură cu această vânzare, iar acesta a refuzat de fiecare dată să dea un răspuns, scrie B1TV.

Asta în contextul în care în ultima perioadă s-a tot vehiculat informația privind această vânzare.

Alfred Stern, în vârstă de 56 de ani, e noul director general al grupului energetic austriac OMV. În prima fază, acesta va prelua funcţia de preşedinte al comitetului executiv şi director general al OMV pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani.

Începând din 2018, Stern a condus Borealis, divizia de produse chimice a OMV.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom; statul român, prin Ministerul Economiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.