
Nouă români condamnați în Austria după o serie de spargeri de proporții: valoarea prăzii 800.000 €. Un grup de nouă bărbați a fost condamnat în Austria pentru o serie de spargeri spectaculoase, comise în mai multe landuri. Tribunalul a stabilit pedepse de până la 6 ani și jumătate de închisoare, după ce inculpații și-au recunoscut faptele în fața instanței.

Nouă români în Austria, spargeri de proporții
Conform procurorilor, metoda era bine pusă la punct, scrie Kronen Zeitung. Planificarea începea cu luni înainte, când membrii grupului căutau online posibile ținte. În ziua faptei, fiecare avea un rol precis: unii asigurau transportul, alții supravegheau zona, unii cărau bunurile furate, iar alții pătrundeau efectiv în clădiri.
În unele cazuri, hoții au folosit chiar și flexul pentru a tăia acoperișurile, astfel încât să ajungă rapid la bunurile de valoare. „Am planificat totul împreună și am făcut totul împreună”, a declarat unul dintre inculpați în fața judecătorilor, rezumând modul de operare al bandei.
>>> Citiți și: Date oficiale cutremurătoare, românii conduc topul rușinii: peste 1.200 dați în urmărire în Austria!
Atacuri de sute de mii de euro
Anchetatorii au stabilit că grupul este responsabil de cel puțin trei atacuri reușite: în Fulpmes (Tirol) și Kapfenberg (Stiria) în 2024, precum și o tentativă eșuată în Sierning (Austria Superioară) la începutul lui 2025.
În timp ce inculpații au estimat câștigurile între 6.000 și 20.000 de euro, ancheta oficială a arătat că valoarea reală a bunurilor furate se ridică la aproape 800.000 de euro. Printre obiectele vizate se aflau unelte, metale și alte materiale de mare valoare.
Toți cei nouă inculpați au fost găsiți vinovați și condamnați la pedepse între 3 ani și 6 luni de închisoare și 18 luni (parțial cu suspendare). În cele mai multe cazuri, deciziile sunt deja definitive. Instanța a considerat că gravitatea faptelor și prejudiciul uriaș justifică sancțiuni ferme, în încercarea de a transmite un semnal clar împotriva criminalității organizate.