Sari la conținut

Noi curse aeriene de la Viena la Suceava, Ryanair va avea două zboruri pe săptămână

17/03/2021 09:55

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că operatorul low-cost Ryanair va opera din această vară zboruri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Operatorul aerian va opera pentru prima dată pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”, primele zboruri fiind Suceava – Veneția și Suceava – Viena.

Gheorghe Flutur a precizat că primul zbor pe ruta Suceava – Veneția, la Treviso, va fi pe 4 iunie 2020. De asemenea, din 1 iulie va fi inaugurat și zborul Suceava – Viena, în Austria.

Gheorghe Flutur a mai precizat că fiecare rută va fi operată cu două zboruri săptămânale.

Astfel, zborurile către Viena vor fi în zilele de joi și duminică, iar spre Treviso în zilele de luni și vineri.

Orarul de zbor este următorul: Viena (07:00) – Suceava (09:35) și Suceava (10:00) –  Viena (10:35). Pentru ruta spre Italia orarul va fi următorul: luni – Treviso (13:15) – Suceava (16:15) și Suceava (16:40) – Treviso (17:40) și vineri – Treviso (07:10) – Suceava (10:10), Suceava (10:35) – Treviso (11:35).

Etichete: