
Nicușor Dan, vizite oficiale în Austria și Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, o dublă vizită oficială în Germania și Austria, programată pentru finalul lunii iulie. Scopul: întărirea dimensiunii economice a relațiilor externe ale României și atragerea de investiții strategice în contextul geopolitic regional tensionat.
Nicușor Dan, vizite oficiale în Austria și Germania
„Vinerea aceasta, 18 iulie, vom face o vizită oficială în Germania, unde voi avea întâlniri cu Președintele Steinmeier, Cancelarul Merz și reprezentanți ai mediului de afaceri. Pe 25-26 iulie urmează o vizită oficială în Austria, unde mă voi întâlni cu Președintele Van der Bellen și Cancelarul Stocker. De asemenea, voi participa la un forum economic dedicat cooperării bilaterale”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a atras atenția asupra faptului că dimensiunea economică a politicii externe a României este în prezent „extrem de slabă”, anunțând că aceste vizite reprezintă o schimbare strategică de abordare. „Este vital să ne consolidăm poziția economică pe scena europeană și să atragem investiții de anvergură în sectoare-cheie, mai ales în contextul în care România trebuie să transmită până pe 29 iulie propunerile pentru programul european SAFE”, a subliniat președintele.
>>> Citiți și: Refuză să cânte imnul național și pierde cetățenia! Decizia radicală luată în Austria: „Imnul e un act de adorare!”
SAFE (Strategic Autonomy and Force Enhancement) este un fond strategic european destinat înarmării și pregătirii militare, cu un buget total de 150 miliarde de euro, din care România speră să obțină o parte substanțială.
Germania și Austria, piloni economici pentru România
Potrivit datelor oficiale ale BNR, Germania și Austria sunt principalii investitori străini în economia românească, cu ponderi de aproximativ 15%, respectiv 11-12% din totalul investițiilor străine directe.
În 2024, schimburile comerciale dintre Germania și România au atins 42,1 miliarde de euro, cu o ușoară creștere față de anul precedent. Exporturile germane către România au fost de 22,4 miliarde de euro (+0,6%), iar importurile din România au ajuns la 19,8 miliarde de euro (+1,4%). România ocupă locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei, potrivit datelor Destatis, citate de AHK Rumänien.
„Este timpul să privim diplomația economică nu ca pe o anexă a politicii externe, ci ca pe un pilon central al dezvoltării naționale. Avem potențial, parteneri strategici și contextul necesar. Ne lipsește doar voința și o strategie coerentă”, a încheiat Nicușor Dan.
Nicușor Dan, rezultate în Diaspora: înfrângeri clare în Germania și Austria
Sunt primele vizite oficiale pe care Nicușor Dan le face în aceste țări unde a pierdut alegerile. A trecut puțin timp de la alegerile din mai, când Nicușor Dan a pierdut alegerile în toată diaspora, obținând doar 44,14% din voturile românilor din afara țării, față de 55,86% pentru George Simion, adică o diferență de aproape 200.000 de voturi. Dar cele mai puține voturi le-a obținut în Germania.
În Germania, George Simion a înregistrat cel mai mare procent din diaspora: 68,3%, echivalent cu 190.099 de voturi, în timp ce Nicușor Dan a fost votat de 88.192 de români, adică 31,69%. În Austria, diferența a fost la fel de categorică: George Simion a primit 66,09% (34.979 de voturi), iar Nicușor Dan doar 33,91% (17.948 de voturi).