Sari la conținut

Neudorf ob Wildom, o româncă și soțul ei austriac au fost uciși de tren, tragedia a lăsat un copil fără părinți

04/07/2019 17:40 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:07

O româncă și soțul ei austriac au fost uciși de tren, în Austria, la circa 30 de km de Graz, miercuri, în jurul orei 13.50. Polițiștii iau în calcul varianta unei crime, după ce au descoperit postările pe Facebook ale tinerei, făcute cu câteva ore înainte de a muri. Pentru pompierii ajunși la fața locului, șocul a fost amplificat când au văzut că pe scaunele din spatele ale mașinii era un scăunel de copii. Thomas Kulmhofer, din departamentul de pompieri Neudorf ob Wildon, a declarat că, din fericire, copilul cuplului nu se afla în mașină. Dar și-a pierdut părinții.

Tragedia s-a consumat miercuri după-amiază, în sud-estul Austriei, la Neudorf ob Wildom. Românca Nicoleta L. și soțul ei austriac erau într-o mașină și au ajuns la un punct de trecere a căii ferate, fără barieră. La volan era soțul româncei, Markus, de 32 de ani. Mașina a înaintat însă și s-a oprit pe șine.
Potrivit mecanicului locomotivei, citat de presa austriacă, automobilul Mazda a oprit inițial la trecerea liniei ferate, apoi, inexplicabil, la apropierea trenului a pornit și a accelerat brusc. A urmat un impact extrem de violent, în care cei doi soți au pierit. Mașina a fost purtată de tren aproximativ 100 de metri și a fost complet distrusă, spune krone.at.
Cu o oră înainte de impact, Nicoleta L., cunoscută ca o antreprenoare de succes, a postat pe pagina sa de Facebook că își va muta sediul firmei în altă țară. 

Mesajele postate de româncă pe Facebook înainte de a muri

Comportamentul suspect al șoferului i-a făcut pe anchetatori să ia în calcul și varianta că a fost mai mult de un accident. Ei investighează inclusiv ipoteza unei crime și a unei sinucideri, comise de soț. Polițiștii dau atenție acestei variante și după ce au descoperit două postări pe Facebook ale româncei de 29 de ani, scrie observator.tv.

Cu doar o jumătate de oră înainte de a muri, Nicoleta L. a scris pe rețeaua de socializare că își va închide salonul de înfrumusețare pe care îl avea și că, din motive personale, se va muta la Monaco. Se pare că soțul ei nu era de acord cu această decizie, spun surse din anchetă.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA