Sari la conținut

Nehammer blindează Schengen: „Veto-ul rămâne. Și noi am fost blocați 3 ani de Germania”

16/02/2023 09:59
Nehammer blindează Schengen

Nehammer blindează Schengen – Cancelarul Karl Nehammer a inventat în decembrie „Discursul cancelarului”. A doua ediție a avut loc marți, 14 februarie, în sala Cancelariei Federale, unde are loc de obicei Consiliul de Miniștri. În această sală cancelarul a răspuns jurnaliştilor timp de aproximativ o oră şi jumătate, despre diferite teme, între care blocarea intrării României în Schengen. Iată principalele puncte atinse de cancelar, potrivit cotidianului Heute.

Citește și ➡ Schengen, o victorie à la Pirus? A meritat veto-ul lui Nehammer împotriva admiterii României și Bulgariei?

Summit-ul UE

„A fost un mare succes pentru Austria, deși trebuie să fim atenți. Am repus problema migrației pe ordinea de zi. Nu s-a mai discutat la summiturile UE de trei ani.”

Garduri de frontieră

„Dezbaterea este simplificată. Gardurile nu sunt soluția problemei.”

„Trebuie să intervii în mișcările de refugiați, să responsabilizezi țările care nu își iau oamenii. Trebuie să existe consecințe pentru țările care nu cooperează”.

„Am observat că unora le este greu cu termenul de gard. Dezbaterea s-a schimbat când a luat cuvântul premierul finlandez Sanna Marin. Ea a spus că țara ei a construit un gard cu Rusia, pentru securitate. Asta dă dintr-o dată o cu totul altceva perspectivă.”

Citește și ➡ Cazul Schengen închis, Van der Bellen l-a sunat pe Iohannis și l-a convins să retrimită ambasadorul la Viena

Veto-ul Schengen

Veto-ul rămâne până când sistemul disfuncţional nu mai există. Din cele 109.000 de persoane care au solicitat azil în Austria anul trecut, 75.000 au fost înregistrate anterior în alte ţări. Până nu se va rezolva această problemă, nu se va schimba”.

Cât timp va dura?

„Până când va exista o asigurare din partea tuturor țărilor Schengen că vor desființa complet controalele la frontieră în spațiul Schengen. Acest lucru este valabil și pentru Germania”.

Veto-ul dăunează Austriei?

„Arătăm deplină solidaritate în UE. Când am vrut să intrăm în Schengen, Germania ne-a blocat timp de trei ani. Am continuat să negociem constructiv. Acum suntem dintr-o dată cei răi”.

„Suntem o țară mai mică în UE și uneori trebuie să fii robust.”

Citește și ➡ “Pentru noi e CLAR”. Anunţul cancelarului Nehammer care are legătură cu extinderea Schengen

Etichete: