Ați vizitat aceste muzee mai puțin obișnuite din Viena? Conceptul însuși de muzeu ne duce cu gândul la expoziții riguros organizate de picturi și sculpturi sau de obiecte menite să reconstituie epoci din istorie. Ne gândim apoi la palate, la castele sau galerii pline de artefacte sau obiecte de artă.
Există însă la Viena și muzee care se îndepartează sensibil de această idee preconcepută pe care ne-o facem adesea despre ceea ce înseamna efectiv un astfel de loc – muzee inedite în primul rând prin specificul lor, unice prin concept și prin exponatele pe care le oferă turiștilor.
Citiți și: Cele mai frumoase ZECE locuri de vizitat din Austria
Ați vizitat aceste muzee mai puțin obișnuite din Viena?
Muzeul Falsurilor în Arta
Poate că este doar o mică galerie de artă, cu puține lucrări față de alte celebre muzee vieneze, însă odată ce îi veți trece pragul veți găsi aici talbouri de Matisse, Rembrandt sau Klimt, surprinzător de convingătoare și reușite. Și false, deși realizate de mâna unor imitatori ce impresionează chiar și un cunoscător prin meticulozitate și talent.
Sunt tablouri pictate la decenii sau secole după moartea celui al cărui nume apare pe pânză. Altele ce imită perfect mâna marilor maeștri sau le preiau dezinvolt și inspirat metodele și motivele. Sau care au fost vândute pentru sume impresionante, distrugând ulterior credibilitatea vânzătorului (fie el și bine intenționat).
site: https://www.faelschermuseum.com/
Muzeul limbii esperanto
Bucurându-se cândva de o popularitate mai mare decât astăzi, dar având încă susținători, pasionați și cursuri, dar și manuale sau dicționare, esperanto trebuia să fie soluția perfectă pentru o limbă universală, ușor de învățat și folosit, care ar fi adus întreaga omenire mai aproape.
Chiar dacă a rămas doar o utopie lingvistică, esperanto are și astăzi sute de mii de vorbitori. Iar în muzeul dedicat acestei limbi ce poate fi vizitat la Viena veți descoperi originile sale, documente, fotografii, manuale și ghiduri, inclusiv benzi desenate și caricaturi, inclusiv teste pentru a vedea cât de repede puteți învață esperanto.
site: https://www.onb.ac.at/museen/esperantomuseum/
Muzeul crimelor
Muzeul crimelor poate nu ar fi pe placul tuturor celor care ajung în capitala Austriei. Numărul muzeelor de tot felul este uluitor. Însă pentru cei atrași de cazurile celebre, de marii detectivi ai literaturii polițiste și de adevărații investigatori, de enigme, dovezi și felul în care au fost reflectate marile crime în presa vremii, este locul perfect.
Deși unele exponate nu sunt tocmai pentru cei mai slabi de înger. Fotografii, ziare și reviste de epocă. Dar și documente, obiecte personale, arme folosite pentru crime, mărturii despre asasini, incendiatori, persoane dispărute. Informații despre felul în care era altădată organizată politia orașului.
Pe scurt o istorie alternativă poate întunecată, dar care nu poate fi ignorată de cei care ar vrea să înțeleagă cu adevărat identitatea și trecutul metropolei de astăzi.
site: https://www.wien.info/ro/muzeul-crimei-152144
Narrenturm – cea mai veche clădire din Europa continentală pentru cazarea pacienților psihiatri.
Construit în 1784, se află lângă locul vechiului spital general din Viena. Este acum Muzeul Federal Patologic-Anatomic din Viena
Se poate spune că ar continua o călătorie prin lumea muzeelor nu doar neobișnuite, dar și cu o tentă macabră. Pentru că această structură istorică, datând de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, a fost construita ca un azil pentru nebunii care ajungeau aici, fară a o mai părăsi vreodată. Excepțiile erau rare.
Sumbru și în egală măsură impresionant arhitectonic, cu multe povești uitate a căror vibrație pare că se mai simte în aer. Este și locul cu o expoziție șocantă pentru cei nepreveniți (și nu numai). Una dintre cele mai bogate selecții de specimene anatomo-patologice din lume. Un muzeu pentru care este nevoie de ceva curaj.
Site: https://www.nhm-wien.ac.at/forschung/anthropologie/pathologisch-anatomische_sammlung_im_narrenturm
Muzeul Globului
Poate că toți am avut la un moment dat un glob pământesc mai mic sau mai mare? Mereu util în pregătirea lecțiilor de geografie. Un produs de serie pe care îl puteam vedea, identic, atunci când ne vizitam colegii de clasă. Însă în muzeul vienez dedicat acestui instrument didactic, ce pare a fi făcut parte din lista rechizitelor dintotdeauna, istoria lui este mult mai îndelungată și complexă.
Cândva obiecte rare, care costau enorm, erau practic opere de artă pentru prinți, regi și împărați, mai târziu pentru nobili. Globurile terestre (și nu numai) era mai mereu minunat pictate, deși în lipsa informațiilor uneori fantezia completă imaginea ținuturilor necunoscute.
Cu piese vechi de secole, la care colecționarii de astăzi nu ar putea decât să viseze, este unul dintre obiectivele pe nedrept prea puțin cunoscute, așa că satisfacția celor care ajung totuși aici va fi cu atât mai mare.
Site: https://www.onb.ac.at/museen/globenmuseum/
Muzeul cafelei
Mulți dintre cei care ajung în oraș abia așteaptă să se bucure de o ceașcă de cafea preparată în maniera vieneză. Iar cunoscătorii sunt mai mult decât încântați de povestea acestei licori magice.
Însă câți dintre turiști cunosc detalii despre istoria cafelei în muzee din Viena și felul în care aceasta băutură, atât de populară a schimbat viața locuitorilor?
Cei care ar vrea să afle mai multe pot vizita micul muzeu dedicat cafelei. Un minunat Kafeemuseum, cu o colecție adunată în decenii. Vedeți accesorii, cutii și reclame la fotografii, aparate de preparat cafeaua (astăzi veritabile antichități, odinioară șocant de futuriste) și multe, multe informații.
Site: http://www.kaffeemuseum.at/
sursa: artline.ro, ZiarulRomanesc.at