Tragedie într-o familie cu doi copii din județul Vaslui. Tatăl în vârstă de 48 de ani, Viorel Bodescu, a plecat la muncă în Austria pe 23 octombrie, iar când a ajuns acolo, peste noapte, a fost găsit de colegii săi mort în pat. Soția sa, deși nu mai are niciun sprijin si e singură, ea cu cele două fetite, a dat în scris faptul că vrea să aducă trupul neînsufletit acasă, ca să aibă copiii un mormânt unde să aprindă o lumânare tatălui lor; scrie vremeanouă.ro.
I s-a spus că are nevoie de câteva mii de euro, pentru a-si aduce bărbatul în tară, dar, pe lângă faptul că mai nimeni dintre autoritătile locale nu o ajută măcar cu un sfat în privinta procedurii, după cum spune femeia, Ramona abia dacă are bani de pâine, nici vorbă de 4.000 de euro, cât ar costa să aducă acasă soțul mort. De aceea, si în acest caz, nădejdea este tot la sensibilitatea celor care simt să ajute o familie necăjită, într-un moment atât de greu.
Ramona Bodescu, sotia bărbatului care a murit în Austria, în localitatea Siebing, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, spune că nu ar putea vreodată să lase trupul neînsufletit abandonat în altă tară sau să dea semnătură să fie incinerat. „Mi-a spus un domn de la Ambasadă, dacă sunt de acord să fie incinerat acolo si am dat semnătură că nu. Am spus că eu vreau să îl aduc acasă, în sat la noi. Stiu că e vorba de bani multi, dar poate că așa cum au fost și alti oameni necăjiti ajutați, poate vom fi si noi sprijiniti, ca să îl aducem pe Viorel acasă. Unde se vor duce fetele mele să aprindă o lumânare, dacă îl abandonăm acolo? Poate ne ajută cineva, că au mai fost cazuri care, tot asa, cum sprijinul oamenilor cu milă si suflet bun, cei decedati în altă tară au fost adusi la casele lor”, spune Ramona.
Soția nu stie pe la ce usi să bată, pentru aducerea în tară a defunctului, dar, chiar si asa, nu vrea să-si abandoneze bărbatul prin străini
Viorel era singurul sprijin al familiei. Muncea sezonier în Austria de 4 ani, în agricultură. Acum plecase la cules hrean. Era împreună cu alti consăteni, cu care se întelegea bine. Bărbatii ajunseseră cu totii la cazare în Austria si toti stăteau afară, de vorbă. În seara aceea, Viorel a spus că se duce să se culce. Când au intrat în casă colegii lui, l-au găsit în pat, iar, la un moment dat, când s-au uitat mai atent, au văzut că nu mai misca deloc.
Primele informatii arată că a fost vorba despre un infarct, sotia sa spunând că Viorel avea probleme cu tensiunea si lua tratament pentru asta. Femeia crede că stresul si necazurile l-au omorât. „Nu stiu, dar de data aceasta, când a plecat, parcă a presimtit ceva. Tot drumul până acolo vorbeam si îmi spunea „să mă mai suni”. Și-l sunam, vorbeam. Apoi iar îmi zicea, dar să mă mai suni. Niciodată nu spunea asa. Mi-a spus că vrea să ajungă, să îsi facă baie si să se culce. Si altceva nu mi-a mai spus. Acum mi-e teamă să nu cumva să nu reusesc să strâng acesti bani, ca să fie ars pe acolo, pe la crematoriu”, spune Ramona Bodescu.
Femeia recunoaste că nu se descurcă deloc nici cu demersurile făcute si nicio autoritate nu o ajută să vadă ce e de făcut, pe la ce usă să bată, cum să procedeze. Are însă un cont, în care speră ca oamenii cu suflet bun să doneze cât de putin, pentru a strânge cei 4.000 de euro, necesari aducerii în tară a bărbatului ei decedat.
Contul în euro este deschis la BRD, pe numele Bodescu Ramona Ionela, IBAN RO39BRDE380SV52615283800.