Sari la conținut

Ministrul Sănătății din Austria a anunțat procedura de vaccinare, iată etapele și modurile de administrare

24/11/2020 15:10

Marți, 24 noiembrie, a avut loc la Viena conferința de presă a ministrului sănătății, Rudolf Anschober, unde, în continuarea conferinței de ieri, a fost expusă strategia de vaccinare și cea de testare în masă din Austria.

El a anunțat că deocamdată nu există tratament pentru acest virus însă în curând va exista un vaccin. Ca să se găsească acest vaccin, Uniunea Europeana a pus la dispoziția firmelor de cercetare, în luna iunie a acestui an, o sumă de aproximativ 2,7 miliarde de euro. Deși inițial s-a crezut că vaccinul va apărea în vara anului 2021, acum se pare că va fi mult mai repede, și anume la sfârșitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie, a spus ministrul.

Vaccinarea în Austria se va face după un plan în trei etape:

  • 1. prima etapă: în lunile ianuarie/februarie Austria va primi prima tranșă de vaccinuri, aprox. un milion, și se vor putea vaccina persoanele peste 65 de ani și persoanele din azilurile de bătrâni, atât pacienții cât și personalul care lucrează acolo. Deoarece vaccinul e format din două parti, așadar fiecare primește de două ori câte o doză, cu 1 milion de vaccinuri vor putea fi vaccinate 500.000 de persoane.
  • 2. a doua etapă: în lunile martie/aprilie/mai, Austria va primi tranșa a doua, încă 2 milioane de doze de vaccin cu care se va putea vaccina următoarea categorie de persoane: întreg personalul medical, personalul din învățământ, grădinițe și creșe, persoanele îngrijitoare (24 studen pflege), poliția, justiția.
  • 3. a treia etapă: începând cu luna iunie anul viitor, se va putea vaccina populația civilă. Toate farmaciile vor primi livrări de vaccinuri de minimum două ori pe zi, pentru ca să poată acoperi cererea. Cu aceste trei etape, se urmărește ca până în toamna anului viitor, toți cei care vor vaccin, să primească.

Ministrul sănătății, Rudolf Anschober, a anunțat că Austria a rezervat peste 16 milioane de doze din acest vaccin codiv-19. Aceasta ar însemna deci câte două de persoană, Austria având în jurul a 8 milioane de locuitori. Țelul declarat al ministrului sănătății este ca toți cei care locuiesc în Austria să se poată vaccina, dacă vor.

Ceea ce nu se știe încă, după cum s-a spus astăzi la conferință, este dacă cei care se vaccinează nu vor mai lua boala, deci nu se vor îmbolnăvi de COVID sau nu o vor mai putea da la alții. Conform studiilor efectuate până acum, probabil efectul vaccinului va fi acela că persoanele nu vor mai face forme grave.

În legătură cu vaccinurile propriu-zise, ministrul sănătății Anschober a informat că vor exista trei tipuri, bazate pe tehnologii diferite: mRNA, care este o tehnologie nouă, tehnologia bazată pe vector și cea bazată pe proteina specifică.

Ministrul a spus că tehnologia cea mai noua, mRNA, este indicată mai ales folosirii pe scară largă, în instituții de exemplu, deoarece temperatura de depozitare este minus 80 de grade Celsius și nu orice medic de familie sau stație sanitară mică are asemenea aparatura să poată stoca acest vaccin.

La întrebarea dacă atât vaccinarea cât și testarea vor rămâne voluntare și nu vor deveni obligatorii, ministrul a spus că principiul lui de bază este ca toată lumea să se vaccineze de bună-voie. El însă vrea ca cel puțin jumătate din populație să se vaccinneze, nu ca la gripă, unde în Austria numai 8-9% se vaccinează, și asta deoarece, în opinia lui, cu cât se vaccinează mai mulți oameni, cu atât mai repede ne vom putea relua viața normală de dinainte de pandemie.

La întrebarea cine răspunde în cazul în care aceste vaccinuri vor da efecte secundare, Ministrul Anschober a spus că problema răspunderii în Austria este reglementată prin lege și că acest vaccin se supune legilor austriece de protecție a consumatorului, ca orice produs.

Isabela Buchholz

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: