UPDATE 13 iunie 2020: Lista țărilor pentru care măsura autoizolării la domiciliu este înlăturată și către care se reiau zborurile –––– AICI.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Alba Iulia, că în seara zilei de luni, 15 iunie, o să fie anunţată lista cu ţările la venirea din care nu va mai fi obligatorie măsura izolării de 14 zile.
„Veţi putea afla lista pe 15 (iunie – n.red.) seara. Va fi dată de INSP şi CNSU, şi apoi prin hotărâre de guvern, lista ţărilor care au un coeficient de îmbolnăviri noi zilnice la 1 milion de locuitori pe o medie de 14 zile sub 5. Acel coeficient sub 5 al ţării respective face ca din acea ţară, când te întorci, să nu intri în izolare la domiciliu. Şi atunci, cu acele ţări, putem pleca şi ne putem întoarce fără să intrăm în izolare. Rămâne ca pe reciprocitatea cu acea ţară să avem şi zboruri în acel moment. Dar când anunţăm ţările, veţi şti şi care sunt destinaţiile de vacanţă”, a explicat jurnaliştilor ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru s-a aflat vineri într-o vizită de lucru în Alba Iulia.
Premierul Ludovic Orban a dat, în şedinţa de Guvern de joi seara, câteva exemple de state cu un nivel redus de răspândire a noului coronavirus
„Este vorba de ţări cu un nivel redus de răspândire – Austria, Bulgaria, Grecia şi alte ţări de la nivel european unde este evident că şi în baza, ca să spun, evaluării care este aplicată şi în alte ţări, evaluarea pe care o face INSP, o face pe baza unei metodologii care este recomandată de la nivel european. Este într-un fel normal să renunţăm la această măsură de izolare care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetăţeni. (…) De asemenea, traficul aerian cu toate aceste ţări care sunt sub coeficientul de cinci, pentru care nu va mai fi necesară izolarea la domiciliu, va putea fi reluat – sigur, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza evaluării care este făcută de INSP”, a mai spus Orban.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA