Tăierea alocațiilor copiilor românilor care muncesc în Austria (dar care nu se află cu păinții în acest stat) „nu reflectă principiul egalității și al nediscriminării”, se afirmă într-un comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunță, în comunicat, că tratează cu prioritate situația cetățenilor români care sunt afectați de decizia prin care care autoritățile de la Viena reduc alocațiile copiilor cetățenilor europeni care lucrează în Austria, în funcție de statul de rezidență al copiilor.
Decizia privind indexarea alocațiilor plătite de statul austriac cetățenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 și a intrat în vigoare la începutul anului 2019.
Integrarea românilor de peste hotare în statele unde au ales să se stabilească și să muncească, precum și nediscriminarea acestora au reprezentat în permanență o prioritate în întrevederile și discuțiile bilaterale pe care ministrul Natalia-Elena Intotero le-a avut cu autorități centrale și locale din statele europene, inclusiv Austria. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a insistat, cu fiecare ocazie, la fiecare întrevedere cu oficialii din statele UE, asupra necesității ca românii să fie cât mai bine integrați și să aibă aceleași drepturi și obligații ca cetățenii din țările de reședință. Demnitarul a solicitat, în acest sens, sprijinul autorităților centrale și locale din statele membre.
MRP consideră că această indexare a alocațiilor nu reflectă principiul egalității și al nediscriminării, valorile comune pe care este fondată Uniunea și nici principiul “Uniți în diversitate” pe care s-a consolidat proiectul european.
“Vorbim despre o lege care îi afectează nu doar pe români, ci și pe cetățenii altor state din Uniune. Așadar, este o problemă la nivel european ce trebuie abordată la nivel european și, în acest sens, avem încredere în instituțiile și mecanismele Uniunii Europene. Totodată, în cadrul reuniunilor pe care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni le va organiza în marja deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, vom avea, cu siguranță, pe agendă situația din Austria. Românii din diaspora oricum suferă pentru că sunt departe de copii, de familii, de țară. O lege precum cea intrată acum în vigoare în Austria nu face decât să le îngreuneze și mai mult situația. Românii au același obligații ca cetățenii din statele unde muncesc. Merită să aibă și aceleași drepturi ca aceștia”, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.
Discriminare nejustificată: Austria micşorează alocaţiile copiilor români de la 1 ianuarie 2019