Sari la conținut

Ministrul Educaţiei a găsit soluția pentru elevii fără curent electric. Vor învăța de la televizor

21/10/2020 14:18 - ACTUALIZAT 21/10/2020 15:38

Gafă momentului de la ministrul Educației din România. Monica Anisie a declarat că elevii care trăiesc în case fără curent electric și care nu pot folosi din acest motiv tablete, pot urmări emisiunile de tele-școală de la televizor.

„S-au luat și astfel de măsuri încă din perioadă în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”, a declarat Anisie la Realitatea Plus, potrivit portalinvatamant.ro.

Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România, 28% dintre elevi și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online, deoarece unele localități nu sunt nici măcar racordate la energie electrică.

Secvența, de la minutul 4:30

https://www.facebook.com/110046570331829/videos/2618679245108815

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA