Ministrul Muncii din România, Raluca Turcan, a dezvăluit că a descoperit faptul că există bugetari cu venituri lunare nete de 50.000 de lei, adică peste 10.000 de euro.
Ministrul Muncii a afirmat, joi seară, că, după implementarea noi legi a salarizării pe care o propune, bugetarii care vor avea venituri mai mici „sunt cei care au acum venituri foarte mari”, iar în acest context ea a declarat că există în sistemul bugetar salarii nete de 50.000 de lei.
„Să ştiţi că sunt şi salarii de 50.000 în mână. Da, sunt, nu salariu, venituri, salariu plus sporuri. Nu aş vrea să încep să spun instituţiile, pentru că după aceea ne trezim cu reacţii adverse”, a declarat Raluca Turcan la un post de televiziune, potrivit News.ro.
Ea a precizat că beneficiarii unor astfel de salarii fac parte dintr-o „categorie profesională respectată”, subliniind că i se pare „firesc să putem accepta că pot să mai scadă acele venituri”.
Întrebată fiind cât reprezintă sporurile dintr-un salariu de 50.000 de lei, Turcan a răspuns: „şi 80 la sută”.
Pensie specială de 79.000 de lei
Ea a vorbit şi despre cea mai mare pensie bazată pe contributivitate, care este de 39.000 de lei şi de care beneficiază tot un pensionar care a lucrat la stat.
„Haideţi să vă mai spus un lucru: în sistemul de pensii publice, avem pensiile din sistemul public şi pensiile speciale, foarte multă lume s-a uitat pe pensiile speciale şi acolo am şi dat un exemplu, cea mai mare pensie specială este undeva la nivelul 79.000 de lei. Vreau să ştiţi că şi în sistemul de pensii publice cea mai mare pensie e aproximativ 39.000 de lei. În sistemul de pensii publice, pe baza contributivităţii, 39.000 de lei. Care a lucrat la stat şi care a venit cu salarii din acestea foarte mari. De aceea e important, totuşi, când vorbim de sistemul public, să ne uităm la echitate, să ne uităm la contributivitate şi la motivarea angajaţilor, dar şi la performanţa instituţiilor”, a adăugat ministrul.
Turcan a precizat că şi-ar dori ca noua lege a salarizării să fie gata într-un an de zile.