Accesul îngreunat la servicii medicale esenţiale, alături de amânarea vizitelor la medic, au avut un impact negativ asupra sănătăţii românilor în perioada pandemiei şi au amplificat problemele medicale deja existente.
În acest context, majoritatea pacienţilor români trataţi anul trecut la Wiener Privatklinik – WPK au prezentat afecţiuni agravate, care au necesitat investigaţii şi îngrijiri medicale complexe acordate de medicii austrieci. Anul trecut, spitalul respectiv a primit peste 950 de pacienţi români, comparativ cu 1.100 anul precedent, scrie Mediafax.
Deşi numărul pacienţilor a fost în uşoară scădere, cazurile medicale au fost mai complexe decât anul precedent. Cauzele care au agravat starea de sănătate a pacienţilor au fost atât întreruperile generate de pandemie în sistemul medical din ţară, dar şi reticenţa de a accesa asistenţă medicală în această perioadă.
Per ansamblu, cele mai solicitate servicii medicale au fost cele de diagnostic şi tratament oncologic, chirurgia sarcoamelor, chirurgia toracală, intervenţiile de chirurgie cardiovasculară şi intervenţiile de chirurgie ortopedică.
”Unul dintre efectele pandemiei îl reprezintă perturbările la nivelul serviciilor de sănătate pentru pacienţii cu afecţiuni netransmisibile şi, în consecinţă, amânarea tratamentelor medicale necesare. Însă pe măsură ce diagnosticul este întârziat şi problemele progresează, tratamentul devine mai complex, mai scump, iar în unele cazuri şansele unei recuperări complete sunt reduse. De aceea, mesajul nostru pentru pacienţii români este să nu amâne gestionarea sănătăţii din cauza pandemiei. În timpul crizei de sănătate COVID-19, spitalul WPK a rămas deschis şi am implementat toate măsurile necesare pentru ca pacienţii să aibă acces în siguranţă la serviciile noastre performante de diagnostic şi tratament. Totodată, am venit în întâmpinarea nevoilor pacienţilor care nu au putut părăsi ţara prin lansarea platformei noastre inovatoare de telemedicină”, a declarat Ema Hafner, directorul Departamentului de Marketing şi Pacienţi Internaţionali al spitalului.
La începutul pandemiei, spitalul a lansat un centru medical virtual, unde persoanele doritoare pot beneficia de consultaţii video acordate de medici în peste 20 de specialităţi medicale şi de manageri de caz vorbitori de limbă română, astfel încât întregul proces să fie unul facil.
Cele mai accesate servicii medicale online, anul trecut, au fost cele de Reumatologie, Psihiatrie, Chirurgie, Ginecologie, Medicină internă, Ortopedie, ORL, Oncologie, second opinion radiologie.
Anual, Wiener Privatklinik primeşte aproximativ 4.000 de pacienţi internaţionali. Dintre aceştia, circa 40% sunt pacienţi români, fiind urmaţi de cei ruşi şi ucrainieni.