Sari la conținut

Medicii avertizează: „Nu consumaţi alcool înainte sau după vaccinare!”

09/02/2021 15:07 - ACTUALIZAT 09/02/2021 15:08

Să nu bei alcool cu o zi înainte și după vaccinare. Este una dintre regulile pe care ți le spune medicul când te pregătești de imunizare. Motivul este simplu: E posibil ca vaccinul să devină ineficient. O spun și medicii români, și experții străini. Totuși, e drept, deocamdată nu există studii care să certifice legătura dintre alcool și inactivarea serului.

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, a explicat de ce nu este indicat consumul băuturilor alcoolice înainte și după vaccinul anti-COVID „Mecanismele care se intercalează sunt mecanisme imune, așa că aș recomanda ca măcar în prima zi după ce și-au efectuat vaccinul să nu consume alcool, pentru că pot să apară reacții încrucișate.

Și cele mai importante reacții alergice care apar sunt în prima zi după administrare”, spune medicul pneumolog. Ea a explicat că vaccinul are un mecanism imun prin care produce sau stimulează imunitatea. „Dacă noi bombardăm sistemul imun cu o substanță toxică, el nu are capacitate să răspundă, așa cum ne așteptăm, adică să fie eficient vaccinul”, a spus pentru Libertatea Beatrice Mahler.

Alcool poate să scadă imunitatea

De aceeași părere este și medicul Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș din Capitală. Acesta a subliniat că este extrem de importantă cantitatea de alcool pe care o consumăm înainte de a face vaccinul. „Datele științifice pe care le avem nu vorbesc de o legătură între consumul de alcool și vaccinare. Practic, omul poate să bea un pahar – nu se întâmplă nimic, dar niciun exces nu este recomandat, nu neapărat în cazul vaccinului împotriva SARS-CoV-2, ci în general. Pentru că se spune că un consum important de alcool poate să scadă imunitatea și atunci ai nevoie de un sistem imunitar echilibrat, care să determine un răspuns imun”, a explicat medicul.

Recomandări privind evitarea consumului de alcool înainte și după vaccinare vin și din partea specialiștilor internaționali. Profesorul imunolog, Sheena Cruickshank, a sugerat că persoanele care primesc vaccinul ar trebui să evite consumul de alcool, deoarece modifică componența microorganismelor din intestin care ajută la oprirea trecerii bacteriilor și virusurilor, potrivit Metro.co.uk. De asemenea, doctorul Ronx Ikharia, expert în medicină de urgență, a descoperit că trei pahare de Prosecco au redus până la jumătate nivelul de celule albe din sânge, inclusiv limfocitele, care ajută la atacul virusurilor cu anticorpi.

Totuşi, reprezentanții Pfizer au spus că nu există nicio restricție cu privire la consumul de alcool în cazul celor care primesc vaccinul pe care l-au dezvoltat împreună cu BioNTech. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA