Sari la conținut

Medic român intrigat: «Dacă se poate să mergi în Austria să acorzi asistență celor bolnavi, nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate»

18/05/2020 14:11 - ACTUALIZAT 26/05/2020 09:52

Un medic român, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România, spune că tot ce se întâmplă în prezent i se pare inexplicabil şi iraţional.

Fostul președinte al Colegiului Medicilor Vasile Astărăstoae recunoaşte însă că acest nou virus trebuie tratat cu seriozitate, însă atrage atenţia că în Europa, spre exemplu, nu s-a ajuns încă la numărul de decese provocat de gripă în sezonul 2017-2018. “De la o simplă răceală s-a trecut la o apocalipsă”, susţine medicul.

“Pentru mine este inexplicabil, irațional și absurd. Este o nebunie. N-am înțeles-o de la început, n-o înțeleg nici acum. Trebuia tratată cu seriozitate această pandemie, dar fără să practice panica și bagatelizare excesivă. De la o simplă răceală s-a trecut la o apocalipsă. Este o afecțiune, o epidemie, un virus nou, toată lumea este de acord. Este clar că dă o anumită boală. Boala este cu puțin mai gravă decât gripa și o spun cu toată responsabilitatea pentru că vedeți, în Europa, în momentul de față, nu au ajuns la numărul mortal de gripă din sezonul 2017-2018”, a declarat Vasile Astărăstoae.

«Credeți că virușii sunt păsări de noapte care pot să te atace?»

Medicul crede că deciziile luate de guvernanţi în România “au fost făcute din spaimă, ca nu cumva să se greșească”. De ce nu putem ieşi din localitate dacă avem voie să mergem la cules de sparanghel în Germania sau la mall, se mai întreabă Astărăstoae.
“Dacă se poate merge la sparanghel, la mall sau în Austria să acorzi asistență celor bolnavi, atunci de ce respectarea strictă a regulilor de distanțare socială nu te poate lăsa să ieși de aici. Nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate.

Adică în afara localității stau virușii în „cohorte” și te atacă? Da, nu poți să ieși din localitate unde este zonă roșie. De ce nu poți să circuli noaptea? Credeți că virușii sunt păsări de noapte care pot să te atace? Deciziile acestea au fost făcute din spaimă, ca nu cumva să se greșească. Ce am observat și o spun cu toată sinceritatea, pentru că am susținut modelul suedez, în România există o criză de încredere”, a mai spus fostul preşedinte al Colegiului Medicilor, potrivit antena3.ro.

Astărăstoae, a declarat că românii ar trebui să poarte măști de protecție până la 1 iunie 2020, să respecte regulile de distanțare socială și pe cele de igienă.