Sari la conținut

Medic: «Pacienții care au suferit de COVID-19 şi s-au vindecat, se pot îmbolnăvi din nou»

27/04/2020 17:52

Şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta, atrage atenția că nu toți pacienții care s-au vindecat de COVID-19 și-au dezvoltat imunitate în fața acestei boli.

Invitat în ediția specială a emisiunii ”România, te iubesc!”, medicul a declarat că unii pacienți care au suferit de COVID-19 se pot îmbolnăvi din nou după externare.

„Ei deja au trecut prin boală și, foarte probabil, s-au imunizat și-atunci pot fi mai relaxați. Dar, imediat după ce le facem externarea, le facem și recomandarea ca încă 14 zile să rămână la domiciliu, în autoizolare, pentru ca, pe de o parte, dacă cumva încă sunt contagioși, să nu dea virusul altora, și pe de altă parte, până se formează această imunitate, să nu contacteze de la alții. Ei pot face o recădere, cu o formă mai severă de COVID-19”, a declarat Virgil Musta.

Specialistul a făcut referire și la avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății vizavi de faptul că nu este obligatoriu ca pacientul care a făcut infecția să dezvolte și imunitate.

„Da, e adevărat. Sunt persoane care, genetic, nu sintetizează anumite proteine, anticorpi la structurile antigene, nu numai în acest caz, ci și în alte situații, pe de o parte. Pe de altă parte, sunt persoanele care au o imunitate scăzută, iar acestea nu realizează ansamblul necesar ca să facă un număr de anticorpi protectori. Există posibilitatea, într-adevăr, de a determina cantitativ acești anticorpi”, a declarat Virgil Musta pentru Pro TV.

Etichete: