Madonna cu fața deformată la premiile Grammy 2023 . Condițiile în care s-a prezentat populara cântăreață în seara înmânării celebrelor premii din lumea muzicii (care a început luni, 6 februarie, la ora 1:00) îi provoacă pe mulți fani să discute. De menționat că regina celei de-a 65-a ediții Grammy a fost texana Beyoncé care a făcut istorie devenind cea mai premiată artistă vreodată, datorită celei de-a 32-a statuete pentru cel mai bun album la categoria „dans/muzică electronică”.
➡ Câtă energie consumă un televizor? Aşa poţi reduce factura la electricitate
Dar întrebarea pe care mulți și-o pun acum este ce sa întâmplat cu Madonna . De ceva vreme, despre cântăreața se vorbește des pentru câteva videoclipuri pe care mulți le-au considerat a fi de un gust îndoielnic în care a rostit blasfemii sau a avut atitudini exagerate (chiar și pentru stilul ei).
Madonna cu fața umflată și deformată la premiile Grammy
De data aceasta, atenția s-a concentrat în schimb asupra stării feței Madonnei, care părea umflată și deformată. Mulți au observat-o și, după ce mulți fani s-au îngrijorat de sănătatea sa psihică, acum centrul atenției este pus pe aspectul său fizic. Starul pop, acum în vârstă de 64 de ani, a urcat pe scenă la premiile Grammy pentru a-i prezenta pe Kim Petras și Sam Smith care au cântat Unholy (există și controverse legate de această melodie și de o coregrafie definită drept ‘Satanistă’, ed).
➡ O româncă din Salzburg, cea mai frumoasă: aleasă Miss Fitness Model 2021
Sprâncene și codițe albite, o rochie neagră, o cămașă albă și mereu prezentele mănuși de plasă, dar mai ales o față pe care mulți nu o mai recunosc . Sunt cei care mai mult sau mai puțin pe ascuns aduc operații și retușuri, cei care implică chiar și Pfizer (poate făcând aluzie la vreun efect secundar al vaccinului anti-Covid?). Pe scurt, între îngrijorare, provocări și comentarii ironice, participarea Madonnei la seară a devenit în sine un eveniment.
➡ Rapperul Coolio, autorul „Gangsta’s Paradise”, mort subit la 59 de ani. „Infarct în baie”
„Madonna arată bine pentru vârsta ei… dacă vârsta ei ar fi aceea a unui vampir de 2.700 de ani care mănâncă de vii copii și animale mici”, scrie un utilizator pe Twitter. Și apoi din nou: „Încerc să ignor faptul că Madonna are o față nouă”, spune un alt fan.
➡ UE vrea să permită utilizarea telefonului mobil în avioane: Se instalează Celule 5G