28/02/2023 08:38
- ACTUALIZAT 28/02/2023 08:39
Luna martie este luna dedicată mărțișoarelor în România. Atunci când vorbim despre mărțișoare, vorbim și despre drepturile consumatorilor, iar un lucru e cert – și în luna martie, în calitate de consumatori, trebuie să luăm atitudine!
Citiți și: Atenție la produsele alimentare de post din supermarket: ”Puteți consuma instant până la 50 de E-uri”
Luna martie este luna dedicată mărțișoarelor. Ce trebuie să știm atunci când le achiziționăm?
- În luna martie, mărțișoarele se găsesc la tot pasul – tarabe, supermarketuri, magazine de cartier sau magazine de bijuterii. Dacă ne dorim să achiziționăm un mărțișor confecționat din metale prețioase (aur, argint sau cu pietre prețioase), atunci ar trebui să ne asigurăm că le achiziționăm din magazine autorizate ce ne oferă certificatul de calitate și factura sau bonul fiscal și, de asemenea, să fim atenți și la preț – nu putem cumpăra un metal prețios la un preț mic.
- Asigurați-vă că ambalajul produsului pe care îl achiziționați, fie că vorbim despre cutie, săculet sau plic, nu este deteriorat sau mototolit. Evitați să cumpărăți de la vânzătorii care vă fac oferte nesolicitate și îndreptați-vă către magazinele autorizate.
- Atunci când achiziționați mărțișoare din metale prețioase trebuie fiți atenți ca magazinul de la care le cumpărați să aibă afișată în interior autorizația eliberată de ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase. Pe lângă acestea, aveți în vedere și următoarele informații:
- Asigurați-vă că locul de unde cumpărați beneficiază de o autorizație pentru vânzarea de obiecte din metale prețioase și pietre prețioase.
- Prețurile de vânzare a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase nu sunt impuse de nici o instituție de stat.
- Evitați să cumpărați bijuterii de la persoane care „vă acosteaza” pe stradă sub diverse pretexte!
- Nu cumpărați obiecte din metale prețioase cu greutate suspectă!
- Cereți informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare (dacă acestea există) și, neapărat, precizarea că piatra este NATURALĂ.
- Feriți-vă de oferte de vânzări nesolicitate și de la persoane neautorizate.
- Asigurați-vă că veți primi un Certificat de calitate al bijuteriilor în original, însoțit de factură sau bon fiscal.
Citiți și: Ce conțin salamurile, șunca sau parizerul și de ce devin lipicioase? Mai sunt bune de mâncat?
Certificatul de calitate al bijuteriilor trebuie să conțină obligatoriu:
– detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc). Natural/Sintetic/Artificial
– datele de identificare ale operatorului economic de unde achiziționati produsul.
- Asigurați-vă că primiți factura fiscală sau bonul fiscal care să ateste cumpărarea produsului de la operatorul economic în cauză.
- Cereți informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service care pot să apară.
- Verificați politica respectivei companii de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare ce nu țin de cauze mecanice care pot interveni în momentul purtării.
- Atenți la produsele din metale prețioase contrafăcute: imitații (aliaje ce seamănă cu pietrele prețioase), umpluturi (cavități goale ce pot fi umplute cu metal comun, metal prețios inferior sau alt metal decât cel droit) sau acoperiri (mărțișoare acoperite doat la suprafață cu metal prețios).