in

Locul unde nu există prejudecăți, nu există istorie și toți ne vedem de treabă

Nostalgia lovește în preajma fiecărei mari sărbători, mai ales religioase: până acum câțiva ani, la Viena sau prin toată Europa, veneau autocarele din România cu tobele răzuind asfaltul de la atâția saci cu carne de la neamuri. Plăteam nenumărați bani ca să simțim gustul de acasă. Acum ne-am săturat, într-un fel, să hrănim stăpânul care ne ignoră. Ne desprindem, ușor-ușor, de mama care ne-a hrănit atâta timp, și devenim independenți. Ne doare, dar ne doare mai puțin când o ducem mai bine. Și alegem calea cea mai scurtă, în Ungaria. Nu suntem singurii, mulți austrieci ne urmează exemplul.

Noi suntem români. Pentru acest fapt, primul lucru care ne caracterizează ca și comunitate este faptul că, spre diferență de alte societăți în care ne-am înglobat, de voie sau nu, este că aici suntem o comunitate între alte comunități. Ne-am învățat să ne adaptăm. Suntem atât de adaptabili, încăt aici, în orașul în care trăim, am învățat să ne facem frați cu toți cei care se află în situația noastră – ceilalți membri ai diasporelor altor state.

N-am auzit nicăieri oameni care, provenind din țări diferite, să se ajute așa cum o făceam și noi, odată, acasă. Aici, orice străin care vorbește cu un străin își zic – „Bruder”! Nu este întâmplător, așadar, că puțini sunt oamenii care se dușmănesc. Aici, parcă suntem mai frați decât oricând. Și am învățat, de la noii noștri frați – fără vreo conotație religioasă – cum să ne ducem mândria și tradiția mai departe.

Vine Crăciunul. Vine al treișpelea și al paișpelea salar. Te uiți în bancă – iaca banii, iaca nu-s! Dar tradiția? Tradiția trebuie dusă mai departe, cu cârnați, cu carne, cu salate, cu fală! Dar banii… cam puțini, neică! Așa că, învățând de la alții, care au reușit, luăm mașina și o dăm pe sistemul logic. Mergem la cumpărături în Ungaria. La început, zicem, poate n-or înțelege limba, poate nu ne-om descurca, poate și câte poate. Ne facem curaj, și-i dăm la drum.

Ieșim de pe autostradă spre Sopron, iar unde drumul se îngustează pe o bandă numerele de înmatriculare din sens opus încep să aibe înțeles. WN – Wiener Neudorf! MD – Mödling! W – Viena! Ce caută, măi, atâția austrieci în Ungaria? Așa de popular să fie orașul? Și, la un moment dat, una din 3 mașini din sens opus era cu numere de Austria. Și aud din spate – „se duc frații la cumpărături”!

După mai puțin de o oră, intrând la cel mai mare hypermarket din Sopron, parcarea era plină ochi cu mașini. Și de data aceasta, mai mult de un sfert din mașini erau de pe partea noastră de graniță. Magazinul, la fel, plin de străini și, de data aceasta, nu numai sârbi, care sunt clienți permanenți, și români, că doară n-aveam cum să fim singurii, ci iaca și alți austrieci! Adică ce, ei nu tot oameni sunt? Și unde te uiți în magazin, cele mai pline coșuri cu carne au la cârmă un Bruder de-al nostru.

Cu toții zâmbim, prețurile sunt foarte bune, magazinul e plin ochi, și toată lumea vorbește germană împrejurul nostru. Unde doamna de la galantar nu înțelege, îi arăți cu degetul și-i numeri câte bucăți vrei. Noi uităm de grijile salariilor extra care se vor fi dus, patronii își freacă fericiți mâinile gândindu-se la profit. Aici nu există prejudecăți, aici nu există istorie, aici toți ne vedem de treabă și abia așteptăm să întindem hălcile și să punem poze pe Feizbuc (in memoriam, George Pruteanu!). Ne pierdem în magazin și trece de amiază. Mașina este încărcată cu mâncare pentru trei familii și, o să râdeți, dar rămânem și cu zece euro în buzunar. În Ungaria, asta înseamnă 10 cafele. În Viena, nu prea înseamnă.

A venit momentul s-o zicem: iubim țara care ne hrănește, dar parcă mai tare iubim țara când ne și merge cum vrem!

Kleopatrul

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Comments

comments

Catedrala Sf. Ștefan din Viena a fost evacuată temporar, după o amenințare cu bombă

Jaf într-o biserică din nordul Vienei, cinci călugări răniți, unul se află în stare gravă