Ştiri Austria – Limită legală de canabis la volan? În Ministerul Transporturilor al lui Leonore Gewessler (Verzi), se ia în considerare stabilirea unei valori limită pentru ingredientul activ de canabis (THC) în cazul conducerii unui vehicul. Potrivit unui raport al revistei de știri „Profil”, se lucrează la un proiect de lege – similar cu limita de 0,5 pe mil pentru alcool.
Un proiect de lege pe care Ministerul Transporturilor vrea să-l examineze stârnește în prezent discuții în Austria. Este planificat ca în viitor să fie legal să conduci o mașină chiar și după consumul de canabis. Ceea ce nu înseamnă să fumezi un joint și apoi să ai voie să te urci în mașină. Acest regulament este destinat să țină cont mai mult de faptul că în cazul consumului de canabis, acesta poate fi dovedit mult timp după ce a fost efectiv consumat. Deși consumatorul nu mai este considerat „în stare de ebrietate” sau restricționat în capacitatea de a conduce.
Limită legală de canabis la volan? Respingere clară din partea Ministrului de Interne
Ministerul de Interne a respins hotărât aceste planuri. Ministrul de Interne, Gerhard Karner,(ÖVP) vrea chiar să declare terminată dezbaterea: „ Mai mult control și o respingere clară a acestei fantezii”, spune el despre „propunerile de liberalizare a drogurilor din partea departamentului de transport”.
Și mai departe: „ În ultimii doi ani, polițiștii au descoperit pe drum mai mulți șoferi drogaţi decât oricând. Pe de o parte, vom menține această presiune ridicată de control în viitor. Şi, pe de altă parte, ne dorim să introducem posibilități poliției de a identifica rapid astfel de șofer”, explică Karner. „Consumul de canabis este ilegal, astfel că nu poate fi legalizată conducerea după condumul de canabis”, a mai spus ministrul.
În mari părți ale Europei, o limită a fost de multă vreme normalizată, inclusiv în țările care nu au legalizat complet canabisul. În Germania există o limită de un nanogram de THC pe mililitru de sânge, în Danemarca și Franța este de două, în Elveția trei nanograme și în Portugalia șase.
Sursa: Kurier, ZiarulRomanesc.at