Guvernul din Austria a lansat un proiect de lege, care prevede ca toate comentariile postate pe site-urile mari să fie însoțite de numele reale și adresele utilizatorilor. Dacă parcurge circuitul legislativ, legea va intra în vigoare și se va aplica site-urilor cu peste 100.000 de utilizatori înregistrați și venituri anuale mai mari de 500.000 de euro. Aceste platforme vor fi nevoite să-și oblige utilizatorii să-și dea numele reale și adresa de domiciliu.
Site-urile care nu respectă legea vor fi amendate cu până la 500.000 de euro. În cazul unei recidive, cuantumul amenzii se va dubla.
Ei, bine, există și câteva excepții. Vor fi scutite de la aplicarea legii site-urile de comerț electronic și cele care nu câștigă bani din reclame sau din conținutul propriu-zis. Partidul Libertății, care guvernează Austria, ar fi scutit de aplicarea legii, încadrându-se la excepțiile stipulate, deși găzduiește multe subiecte de discuții și comentarii ce încurajează ura și discriminarea.
Presa austriacă otează că, în teorie, asumarea opiniilor ar putea responsabiliza utilizatorii și ar putea limita hărțuirea, dar chiar și așa unii oameni ar putea fi timorați, ceea ce ar putea conduce la o autocenzură în mediul online. Există, bineînțeles, și problema securității. Serverele care stochează numele și adresele utilizatorilor ar reprezenta adevărate mine de aur pentru atacatori.