Sari la conținut

Kurz intensifică negocierile vizând formarea unui guvern: ”Acum, ne concentrăm pe discuţiile cu Verzii”

Etichete:
24/10/2019 17:56

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz, care a câştigat alegerile legislative anticipate din 29 septembrie, a afirmat joi că va intensifica negocierile vizând formarea unui guvern cu Verzii, după încheierea discuţiilor exploratorii cu alţi potenţiali parteneri de coaliţie.

Kurz are nevoie de un nou partener politic, în condiţiile în care coaliţia partidului său, OeVP (Partidul Popular), cu FPOe (Partidul Libertăţii, extremă dreapta) s-a destrămat în mai, pe fondul scandalului de corupţie care a afectat această din urmă formaţiune şi i-a adus un rezultat dezastruos la urne, determinând-o să opteze pentru opoziţie, scrie Agerpres.

După alegeri, Kurz a evocat ca posibile opţiuni pentru o nouă coaliţie partidul Verzilor, Partidul Social Democrat (SPOe) şi micul partid liberal Neos. „Acum, ne concentrăm pe discuţiile cu Verzii”, a declarat presei liderul OeVP joi la Viena.

El a precizat însă că nu este gata deocamdată să înceapă negocierile propriu-zise de coaliţie cu ecologiştii. „Problema este dacă are sens şi dacă este posibil să începem negocieri cu un partid care are poziţii politice atât de diferite”, a explicat politicianul conservator.

În timp ce Kurz susţine o poziţie dură antiimigraţie şi politici pro-afaceri, Verzii sunt pentru multiculturalism şi protejarea climei. Sebastian Kurz a avertizat de altfel că formarea unui nou guvern ar putea dura câteva luni.

Chiar dacă FPOe plănuieşte să treacă în opoziţie, iar SPOe şi Neos au declarat încheiate discuţiile exploratorii cu Sebastian Kurz, niciuna dintre cele trei formaţiuni nu a exclus o revenire la masa negocierilor, în cazul în care se va ivi ocazia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Sebastian Kurz a fost mandatat oficial de preşedinteleAlexander Van der Bellen cu formarea noului guvern