Un caz neobișnuit a fost audiat la Tribunalul Regional Klagenfurt: Acuzatul, un bărbat de 55 de ani, este un fan Porsche care nu a vrut să-și „strice” iubita mașină sport cu o plăcuță de înmatriculare. Pentru că a pus doar o etichetă, în loc de numărul în format oficial din metal, va plăti o amendă de 10.000 de euro, scrie Kleine Zeitung.
”Din motive estetice nu ați instalat o plăcuță de înmatriculare?”, l-a întreabat judecătorul Christian Liebhauser. Inculpatul, un dealer auto, oftează și răspunde pozitiv dând din cap ”Germanii au adesea doar plăcuțe de înmatriculare foarte mici pe mașinile sport – sau deloc. Arată mult mai bine”, a răspuns el.
Și pentru că nu a vrut să monteze o plăcuță de înmatriculare pe iubitul său Porche model 911, s-a gândit că ar fi mai bine să folosească un autocolant. A gândit greșit.
Soluție extrajudiciară
Pentru că acțiunea sa este o falsificare de documente speciale și protejate, i s-a oferit o soluție extrajudiciară fără cazier judiciar – cu amendă de 10.000 de euro!
„Nu se poate mai ieftină?”, a întrebat el, deși renunțarea la amendă ar fi atras închisoare de minim 180 de zile. Pentru a plăti 60 de euro pentru fiecare zi, se adună o sumă forfetară care se apropie de 10.000 de euro.
Între timp s-a împăcat cu ideea amenzii uriașe și a fost nevoit să monteze un suport de înmatriculare în spatele mașinii.