Ştiri din Austria. Cancelarul Karl Nehammer a fost ales oficial sâmbătă lider al Partidului Popular din Austria (ÖVP). Votul a fost unanim.
ÖVP a guvernat la nivel federal într-o alianță cu Verzii de la începutul anului 2020. 100% dintre delegații prezenţi la o conferinţă extraordinară a partidului au votat pentru cancelarul austriac, care este în funcție de puțin peste cinci luni acum, să fie conducătorul lor.
Predecesorul lui Nehammer, Sebastian Kurz, a demisionat din funcția de cancelar și președinte al ÖVP în octombrie 2021, în urma investigațiilor privind suspiciunea de corupție. De atunci, Nehammer deținea președinția partidului cu titlu interimar.
Sebastian Kurz s-a retras complet din politică și acum lucrează pentru investitorul și miliardarul american Peter Thiel, care are legături strânse cu fostul președinte american Donald Trump.
Kurzarbeit. Cum obţii bonusul de 500 de euro în Austria
Înainte de vot, Nehammer a ținut un discurs în care a promovat alegerea sa ca președinte al partidului: „Suntem primii slujitori ai acestei țări și, cu ajutorul dumneavoastră, voi deveni și președintele partidului federal al Partidului Popular”, a spus el.
În mod tradițional, șefii ÖVP tind să obțină rezultate ridicate la prima lor alegere ca președinte. Kurz a fost ales lider de partid în 2017, cu 98,7% din voturi. Cu toate acestea, până acum nu a existat niciodată un rezultat de 100% la primele alegeri.
Mesajul prmierului Ciucă pentru Nehammer
Premierul Nicolae Ciucă l-a felicitat pe cancelarul Karl Nehammer, ales sâmbătă lider al Partidului Popular Austriac.
„Felicitări @karlnehammer pentru alegerea ca preşedinte al @volkspartei. Aştept cu nerăbdare consolidarea pe mai departe a strânsei cooperări dintre România şi Austria şi dintre partidele noastre în interiorul PPE”, a scris Ciucă pe Twitter.
Guvernul Ciucă AR VREA SĂ OBLIGE diaspora să se înregistreze la ambasade și consulate