Sari la conținut

ISTRATE NEAGOE NICOLETA și EMIL CIUBOTARIU, cei doi reprezentanți ai PSD ce deschid listele în Diaspora

Etichete:
01/12/2020 10:41

Pe 5 și 6 decembrie 2020, alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate își vor vota senatorii și deputații din circumscripția electorală 43 Diaspora. Astfel, aceștia vor avea de ales patru deputați și doi senatori.

Procesul de votare din cele 748 de secții de votare din afara țării, organizate de Ministerul Afacerilor Externe, se desfășoară pe parcursul a două zile: în 5 și 6 decembrie 2020.

Secțiile de votare sunt deschise între orele 07:00 și 21:00, orele locale ale țărilor în care se află acestea. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află în interiorul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, pot vota până la ora locală 23:59.

În Diaspora, Partidul Social Democrat prezintă patru candidati pentru Senat și șase propuneri pentru Camera Deputaților:

SENAT

  1. Istrate Neagoe Nicoleta (Spania)
  2. Popescu Răducu (România)
  3. Bogdan Emil Florin (Regatul Unit)
  4. Cristescu Gheorghe (Italia)

CAMERA DEPUTAȚILOR

  1. Ciubotariu Emil (Italia)
  2. Murariu Andrei (Italia)
  3. Tudor Antoniu (Franța)
  4. Bulz Mihaela (Franța)
  5. Șerbu Cătălin (Spania)
  6. Popescu Marcel (România)

Cine sunt cei doi candidați de pe locurile 1 de la Senat și Camera Deputaților?

Lista PSD la Senat este deschisă de o doamnă, Istrate Neagoe Nicoleta. Plecată din Slatina, de peste 20 ani, a purtat cu mândrie spiritul românesc pe tărâmuri spaniole. Participant activ în viața comunității românești din Spania a reușit să se facă respectată și cunoscută prin faptele ei.

„ Am marea onoare de a deschide lista la Senat, care de asemenea este o mare responsabilitate. Despre mine pot spune că povestea mea este una ce se pierde printre atatea mii de destine. Am plecat din România in 1997 și, prin muncă, am reușit să îmi trăiesc visul cu care am plecat din țară și anume acela de a duce o viață lipsită de griji. Asta mă face să mă gândesc că trebuie să mă implic in viața politică, să pot aduce ceva din experiența mea de viață în apărarea românilor din Diaspora.

În timpul campaniei vreau să aduc în discuție teme pe care le consider de maxim interes pentru români. Sunt adepta faptelor concrete, mentalitate pe care am dobândit-o în cei peste 15 ani de antreprenoriat în Spania! Sincer, îmi doresc o campanie bazată pe proiecte și programe, nu pe jigniri. Îmi doresc ca Diaspora să arate tuturor că putem fi într-adevar valul ce aduce schimbarea.

Temele predilecte ale campaniei mele și a colegilor din PSD Diaspora sunt:

  • educația şi formarea cetățenilor români de toate vârstele;
  • Recunoașterea automată a studiilor românilor care au studiat în străinătate până la bacalaureat, fără nicio procedură prealabilă!
  • conservarea şi afirmarea identitãții românești lingvistice, culturale sau religioase,
  • apãrarea drepturilor femeilor românce angajate în toate sectoarele cheie ale economiei,
  • acorduri bilaterale cu statele pentru dobandirea dublei cetatenii, acolo unde este cazul, pentru cetatenii romani din strainatate;
  • adaptarea legislatiei pentru crearea fondului de repatriere a cetatenilor romani din Disapora;

Ciubotariu Emil deschide lista pentru Camera Deputaților. Emil este căsătorit  de șaisprezece ani, tată a doi băieți, născut în județul Botoșani și de aproximativ doisprezece ani locuiește  la Roma.

“ Am observat că mulți dintre români  și-au pierdut încrederea în autorități sau în clasa politică. Am văzut cum dezamăgirea i-a cuprins pe mulți și i-a făcut să stea departe de procesele democratice și de implicarea civică. Toate acestea m-au făcut conștient că schimbarea nu este posibilă decât printr-o implicare asumată, cu o viziune clară, cu valori creștine și cu frică de Dumnezeu. Cu cât se vor implica mai mulți oameni morali și de bună credință în politică, cu atât vom spori șansele să beneficiem de o conducere cinstită și benefică românilor de pretutindeni. 

Mottoul meu în viață este inspirat din Sfânta Scriptură: „Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le și voi la fel!” Am ales să intru în această competiție politică fiindcă mi-am îndreptat privirile spre semenii mei. Sunt ferm convins că noi am fost creați să trăim în folosul semenilor noștri, iar dacă acest aspect esențial ar fi aplicat în societatea românească, lumea ar fi mai bună, clasa politică, mai cinstită, iar familiile, mai solide. 

Sunt un susținător al familiei tradiționale și îmi asum poziția pro-viață, considerând că protejarea vieții umane nu este numai poziția corectă, ci singura poziție viabilă pentru a alcătui o societate sănătoasă și prosperă. 

Din postura de deputat în Parlamentul României, îmi propun să promovez valorile creștine fundamentale, să fiu o voce care să îi susțină pe cei marginalizați.

Printre obiectivele pe care mi le propun în interesul comunității din diasporă se numără următoarele: 

1. Istituirea unor comisii de lucru în cadrul mediului asociativ;

2. Implicarea directă în tutelarea muncitorilor români  din afara granițelor;

3. Instituirea  unor birouri parlamentare în unele capitale europene;

4. Reînființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni;

5. Programe care să faciliteze repatrierea românilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA