Sari la conținut

Intrare LIBERĂ în România, fără certificat Covid ȘI FĂRĂ MASCĂ

08/03/2022 15:34 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:18

UPDATE: Certificatul verde și carantina la intrarea în țară au fost scoase, dar formularul PLF rămâne valabil momentan!

Intrare liberă în România. În timp ce în Austria sau Germania încă se vorbește de vaccinare obligatorie, în România măsurile restrictive se elimină, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Starea de alertă din România va înceta de miercuri, de la ora 00:00.

Masca de protecție nu va mai fi obligatorie, nici în spațiile interioare, nici în exterior. Operatorii economici vor funcționa fără restricții de oră sau capacitate.

Intrare liberă în România

La intrarea în România nu se va mai solicita certificatul digital Covid-19.

„Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății.

Austria, miercuri vom afla dacă legea vaccinării obligatorii și amenzile vor fi amânate

Totuși, Rafila a subliniat că ministerul va recomanda „cu tărie” mai multe măsuri, chiar dacă acestea nu vor mai fi obligatorii, informează Digi24..

Măsurile RECOMANDATE în continuare:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.