Interdicție de a transporta pasageri – Creșterea alarmantă a accidentelor rutiere în rândul tinerilor șoferi determină organizațiile de siguranță rutieră să solicite măsuri mai stricte pentru reducerea riscurilor pe șosele. Potrivit datelor oficiale, șoferii cu vârste între 17 și 24 de ani sunt de patru ori mai predispuși să fie grav răniți sau să moară într-un accident rutier, comparativ cu cei de peste 25 de ani. (Continuă după fotografie)
Interdicție de a transporta pasageri pentru aceștia șoferi
Deși tinerii reprezintă doar 7% dintre deținătorii de permise de conducere, aceștia sunt responsabili pentru 38% din infracțiunile de conducere periculoasă, potrivit organizațiilor de siguranță rutieră. Aceste statistici au generat apeluri pentru introducerea unor reguli mai stricte, cum ar fi interzicerea transportului de pasageri pentru șoferii aflați la început de drum.
Citiți și ► Uniunea Europeană pregătește reglementări stricte: mașinile mai vechi de 15 ani nu vor mai putea fi reparate
Fundația RAC din Marea Britanie a solicitat implementarea unui sistem de permis de conducere gradat (GDL), prin care noii șoferi să fie supuși unor restricții progresive pe durata unei perioade de probă. Una dintre măsurile propuse este interzicerea șoferilor cu vârste între 17 și 19 ani să transporte pasageri de vârstă apropiată, cu excepția cazului în care în vehicul se află o persoană de peste 35 de ani.
Tinerii, predispuși la accidente mortale
Studiile realizate de organizația Brake arată că tinerii șoferi sunt de patru ori mai predispuși la accidente mortale atunci când călătoresc cu pasageri de aceeași vârstă. Distragerea atenției și presiunea de a impresiona ceilalți pasageri sunt factori ce contribuie la creșterea riscului.
Citiți și ► Reguli noi: șoferii vor fi scutiți de la plata impozitului pe mașină
Propunerea de introducere a permisului gradat a fost luată în considerare încă din 2018, când fostul premier Theresa May a cerut Ministerului Transporturilor să acționeze în acest sens. Totuși, ministerul a respins ideea și s-a concentrat pe îmbunătățirea cursurilor de conducere. Dezbaterea publică rămâne deschisă, iar aplicarea acestor măsuri nu este exclusă pe viitor.