Sari la conținut

Institutul Cultural Român din Viena a ajuns salon pentru petreceri private – anchetă jurnalistică

02/03/2023 16:36 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:53

Institutul Cultural Român din Viena a ajuns salon pentru petreceri private. Jurnaliștii Cătălin Antohe și Sorin Ghica de la publicația online cetateanul.net au realizat o anchetă prin care au scos în evidență o situație la ICR Viena, care, dacă se dovedește a fi reală, e cu adevărat scandaloasă!

Din promotor al culturii românești, Institutul Cultural Român din Viena a ajuns salon pentru petreceri private, într-un spațiu securizat al unei instituții subordonate Ministerului Afacerilor Externe. Se întâmplă în mandatul directoarei Andreea Dincă, cea care se lăfăie într-un penthouse de lux, de 200 metri pătrați, închiriat pe banii statului, scriu jurnaliștii.

Institutul, care ar trebui să reprezinte și să promoveze cultura și civilizația națională în afara țării, s-a transformat în salon de petreceri private. Faptul este extrem de grav, dat fiind că ICR Viena funcționează în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe, iar accesul în sediu se supune unor norme de securitate.

Citește și: Se termină ”interimatul” la ICR Viena, noul director a primit aviz favorabil în comisia de cultură

Institutul Cultural Român din Viena a ajuns salon pentru petreceri private

Șefii ICR Viena au dat pur și simplu cheia Institutului unor persoane private pentru a face o petrecere în sala de conferințe, destinată strict evenimentelor culturale și de reprezentare. Cheful cu pricina, care a fost semnalat de membrii comunității românești din Viena, a avut loc în ziua de sâmbătă, 21 ianuarie 2023.

Petrecerea a fost pregătit cu o zi înainte. Sursele cetateanul.net spun că încă din după-amiaza de dinaintea petrecerii au fost depozitate în sediul ICR navete cu tot felul de sticle de băuturi, descărcate dintr-o mașină laolaltă cu mai multe mese și scaune, pentru că cele din sala ICR erau insuficiente pentru mulțimea de invitați. Sâmbătă, invitații au venit rând pe rând, iar petrecerea a început.

Pe când distracția era în toi, prin zonă a trecut un localnic, de origine română

După animația care se vedea din stradă la ferestre și după muzica dată tare, omul a crezut că este vorba de un eveniment cultural al institutului, că doar așa ceva se putea organiza acolo. Așa că a vrut să intre, mai ales că ușile erau deschise și era un adevărat du-te – vino (într-o clădire a Ministerului de Externe!!!).

Nu mică i-a fost surpriza atunci când persoane străine i-au cerut să părăsească sediul ICR, spunându-i că acolo are loc o petrecere privată, un eveniment de familie!?! Indignat și șocat, bărbatul a plecat. Nu am aflat dacă a sesizat acest incident Ministerului Afacerilor Externe, cert este că scandalul a fost îngropat, nimeni netrăgând-o la răspundere pe directoarea ICR Viena Andreea Dincă.

Grav incident de securitate

Pare evident că, dincolo de caracterul profund imoral al organizării de chiolhanuri într-un sediu al Ministerului Afacerilor Externe, avem de-a face cu un grav incident de securitate! Numai directoarea Andreea Dincă putea să dea petrecăreților cheia clădirii, cu atât mai mult cu cât în clădirea ICR nu a fost niciun angajat care să supravegheze ca nu cumva persoane rău intenționate să pătrundă în alte birouri sau să încerce să acceseze sistemul informatic al Institutului.

Dacă prin absurd, Andreea Dincă nu ar fi știut atunci de eveniment, ea era obligată să demareze o anchetă, sesizând în acest sens ministerul și organele de securitate (Serviciul de Informații Externe). Ceea ce nu s-a întâmplat.

Faptul că Andreea Dincă nu a răspuns întrebărilor cetateanul.net adresate oficial întărește suspiciunea că zaiafetul a avut loc cu acordul ei. Fapta sa este în acest caz un abuz în serviciu la cel mai înalt nivel, dacă ținem cont că Andreea Dincă are rang de ministru consilier! Poate și DNA va trebui să verifice dacă nu cumva este asimilată și infracțiunilor de corupție.

întreg materialul pe cetateanul.net