
Schimbare majoră pentru milioane de șoferi din Austria: vizitele la inspecția tehnică periodică (Pickerl)vor deveni mai rare, iar costurile de întreținere ar putea scădea semnificativ. Guvernul austriac a anunțat oficial o modificare amplă a sistemului de verificare tehnică a autovehiculelor, considerat până acum printre cele mai stricte din Uniunea Europeană. Decizia vine ca parte a unui pachet de debirocratizare și modernizare a legislației rutiere, într-un context în care tehnologia auto a evoluat spectaculos în ultimii ani. Măsura este salutată de șoferi, dar ridică și întrebări legate de siguranța rutieră și viitorul reglementărilor la nivel european.

Un nou ritm pentru inspecțiile auto
Până acum, mașinile înmatriculate în Austria erau verificate după sistemul 3-2-1: prima inspecție la trei ani de la înmatriculare, a doua după doi ani, apoi anual. Acest regim era mai dur decât standardul impus de Uniunea Europeană. Guvernul a decis însă să alinieze regulile la practica europeană, introducând un nou sistem: 4-2-2-2-1. Concret, prima verificare va avea loc abia după patru ani, apoi la fiecare doi ani, iar abia după zece ani vechime mașina va trebui verificată anual.
Ministrul infrastructurii, Peter Hanke, susține că această ajustare ține cont de fiabilitatea crescută a autovehiculelor moderne, fără a afecta nivelul de siguranță din trafic. În plus, autoritățile estimează economii de sute de milioane de euro pentru populație și pentru economie, prin reducerea cheltuielilor directe și a timpului pierdut cu programările la service.
Citiți și ► Avertisment pentru șoferi în Austria: o greșeală banală la curățarea gheții te poate lăsa fără bani și fără „Pickerl”
Europa ezită între relaxare și controale mai dure
În timp ce Austria face un pas spre relaxarea obligațiilor pentru șoferi, la nivelul Uniunii Europene se discută, paradoxal, despre înăsprirea regulilor pentru mașinile vechi, conform Netzwelt. Comisia Europeană dorește să facă inspecțiile anuale obligatorii pentru mașinile mai vechi de zece ani, așa cum este cazul în Austria. Cu toate acestea, Consiliul UE a respins această propunere. Potrivit ADAC, cea mai mare organizație auto din Germania, o decizie finală este așteptată în primăvara viitoare. ADAC consideră poziția Consiliului UE un semn pozitiv pentru șoferi.
