Sari la conținut

Îngrijitoare româncă venită din Austria, a mințit la vamă că vine din Ungaria

07/04/2020 15:39 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:04

O femeie a mințit la intrarea în România prin punctul de frontieră de la Nădlac și a spus că vine din Ungaria, iar ulterior a declarat că, de fapt, venea din Austria, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei transmis, marți, femeia a mințit la frontieră a fost dusă la Centrul de carantină din orașul Tășnad, județul Satu Mare.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Tășnad s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, care a intrat duminică dimineață în România pe jos, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, a declarat inițial în scris, la vamă, că vine din Ungaria. Când a ajuns cu convoiul însoțit la Centrul de carantină din Tășnad, județul Satu Mare, a declarat că a venit din zona roșie, Austria, unde s-a aflat mai multe zile pentru a îngriji bătrâni la domiciliu. În acest caz a fost înregistrat un dosar penal privind săvâșirea infracțiunii de fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor”, se arată în comunicat.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliției Tășnad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.